Europarlamentarii şi statele membre au convenit asupra unor îmbunătăţiri esenţiale ale Mecanismului de reformă şi creştere pentru Republica Moldova, în special în ceea ce priveşte finanţarea şi controlul democratic, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii miercuri de Parlamentul European.
Negociatorii Parlamentului European şi Consiliului UE au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la acest mecanism, care îşi propune să sprijine Republica Moldova în confruntarea cu provocări semnificative. Îmbunătățirile urmăresc atenuarea impactului profund al războiului din Ucraina asupra securităţii, economiei şi traiului cetăţenilor, consolidând rezilienţa statului în faţa atacurilor hibride şi a interferenţelor străine.
Una dintre principalele schimbări o constituie creşterea sprijinului prin granturi, cu alocarea a 520 de milioane de euro – o creştere de 100 de milioane de euro faţă de propunerile iniţiale – alături de 1,5 miliarde de euro în împrumuturi cu dobândă scăzută. Mecanismul prevede şi o prefinanţare de 18%, faţă de 7% iniţial, facilitând instant accesul la resurse în domenii precum securitatea energetică şi infrastructura anticorupţie.
De asemenea, 20% din fondurile de grant sunt destinate întăririi capacităţii administrative a instituţiilor din Republica Moldova, punând accent pe guvernanța digitală, instruirea angajaţilor publici şi reformele judiciare. S-a stabilit un Dialog între Parlament şi Comisie pentru revizuirea periodică a progreselor, asigurând un control parlamentar complet.
Suplimentar, s-a convenit asupra sprijinului financiar din contribuții voluntare din partea altor donatori, cum sunt organizaţiile internaţionale de finanţare, fără a sprijini activităţi ce subminează suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova.
Acordul va fi înaintat plenului Parlamentului în luna martie, precum şi Consiliului, pentru aprobarea finală. Mecanismul reprezintă un pilon esenţial al Planului de creştere al UE pentru Republica Moldova, vizând dublarea economiei ţării într-un deceniu şi stabilitatea socio-economică.