Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că dacă tancurile rusești vor ajunge la Kiev, în acel moment ar începe al „Treilea Război Mondial”. Acesta a susținut o conferință de presă la Roma în cadrul căreia a vorbit despre perspectivele europene pentru o apărare comună.
Oficialul a avut o întrevedere cu omologul său francez, Sebastien Lecornu. Întâlnirea a avut ca subiect principal sprijinul necesar Ucrainei și apărarea flancului estic al NATO. Conform oficialului italian, dacă tancurile ar ajunge la Kiev, mai exact, la frontierele Europei, atunci ar începe cel de-Al Treilea Război Mondial.
Ministrul Apărării din Italia vorbește despre al Treilea Război Mondial
Așadar, autoritățile trebuie să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla, spune Crosetto, fiindcă doar așa va fi oprită izbucnirea războiului. În același timp, oficialul italian a aținut să menționeze că țările NATO doar ajută Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei.
De aceea, el a anunțat că Italia va trimite doar arme defensive care să ajute Ucraina să se apere de Rusia, în contextul opririi escaladării conflictului.
„Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a spus ministrul, în cadrul unui interviu.
„Nu există niciun conflict între Rusia și Italia”
În ceea ce privește informațiile apărute recent în media italiană, conform cărora Italia va trimite drone de ultimă generație Ucrainei, ministrul de Apărare italian a negat acest lucru. Conform acestuia, dacă ar fi adevărată această informație, ar însemna o crimă, fiindcă Ministerul Apărării și statul nu sunt la curent cu aceste lucruri.
Crosetto a mai declarat că noul transport de armament și echipamente către Ucraina este „inexpugnabil chiar și din punct de vedere pacifist”.
De aceea, oficialul a menționat că ajutorul Ucraina, inclusiv militar, este oferit doar pentru îndepărtarea unei escaladări dramatice a conflictului. În final, oficialul italian a menționat că între ruși și ucraineni nu există niciun conflict.