Eugen Tomac, președintele PMP, și-a exprimat marți punctul de vedere referitor la propunerile pentru un nou premier. Acesta susține că va merge la consultările cu Iohannis cu un mandat clar, crearea rapidă a unei majorități care să susțină un candidat de dreapta. Tomac spune în declarația sa că cel mai important lucru este ca România să aibă un Guvern cât mai rapid.
„În cazul în care consultările vor avea loc înainte de motivarea CCR (privind desemnarea lui Ludovic Orban ca premier – n.r.), pe care şi noi o aşteptăm cu foarte mult interes, bineînţeles că vom merge cu un mandat clar, de a crea o majoritate cât mai rapid, de preferat o majoritate care să susţină un candidat de dreapta. Esenţial în momentul acesta este ca România să aibă un Guvern
Preşedintele are această responsabilitate de a găsi un consens necesar, pentru a da ţării un guvern, având în vedere că ne aflăm în faţa unei crize care oricând se poate extinde şi ai nevoie în aceste momente de un guvern stabil, legitim, care să poată lua decizii. În această situaţie ne aflăm, nu mai e loc de dezbateri şi polemici politice, ci este nevoie de acţiune imediată”, a adăugat preşedintele PMP.
Referitor la alegerile anticipate, acesta declara că este un subiect „care nu mai poate fi de actualitate”.