Ucraina ar fi pierdut între 60.000 și 100.000 de soldați, conform unei analize a publicației The Economist, care citează surse din agenții occidentale de informații și oficiali din domeniul apărării. Publicația subliniază că aproximativ 400.000 de soldați ar fi grav răniți, dar aceste date sunt dificil de verificat în mod independent, fiind posibile neconcordanțe care nu iau în calcul soldații dispăruți sau presupuși morți.
Articolul susține că „cel puțin 60.000-100.000 de soldați ucraineni au murit până acum și că alți 400.000 sunt prea răniți pentru a mai lupta”. Aceste cifre exclude decesul civililor, despre care există extrem de puține date, deși se estimează că zeci de mii ar fi pierit.
În sprijinul acestor date, The Economist recurge și la date disponibile pe site-ul UA Losses, conform cărora cel puțin 60.435 de soldați ucraineni ar fi fost uciși începând din 2022. Deși nu toate datele sunt complete și detaliate în ceea ce privește vârsta tuturor soldaților, se presupune că proporția reală a bărbaților care au murit în război este mai ridicată. Analizele sugerează că, pentru fiecare soldat ucis, șase până la opt ar fi grav răniți, ceea ce ar însemna că aproape unul din 20 de bărbați apți de luptă este mort sau incapabil de a continua lupta.
Rusia, de asemenea, se confruntă cu pierderi semnificative, aproximativ 200.000 de soldați fiind uciși conform The Economist. Jurnaliștii menționează că, proporțional, pierderile totale ale celor două națiuni depășesc pierderile combinate ale SUA în războaiele din Vietnam și Coreea. Ele sunt comparabile cu pierderile Americii din cel de-al doilea război mondial și le depășesc pe cele ale Rusiei în toate conflictele din 1945 încoace.
La începutul zilei de 27 noiembrie, Statul Major ucrainean estima că Rusia a înregistrat aproximativ 735.000 de morți și răniți de la începutul conflictului.