Reclamă

În Polonia se dorește adoptarea unei noi legi care să aplice pedepse de până la 2 ani de închisoare pentru cei care obișnuiesc să facă glume despre biserică. Ministrul Justiției deja strânge semnături pentru modificarea Codului Penal. 

Inițiativa a adunat deja peste 100.000 de semnături și poate fi supusă la vot în Parlament. ÎPS Teodosei este de acord cu această inițiativă a Poloniei, menționânt că fiecare institutție în parte trebuie protejată. Mai mult decât atât, acesta nu înțelege motivul pentru care oamenii blamează atât de tare biserica.

ÎPS Teodosie: ,,Libertatea de credință nu trebuie să fie batjocorită”

Consideră că Polonia procedează corect în timp ce noi, românii ortodocși, suntem obișnuiți să întoarcem și celălalt obraz.

,,Sigur că trebuie cumva, cândva reglementate aceste lucruri, adică credincioșii nu-i agresează pe cei necredincioși, nu-i ironizează, îi lasă în modul lor de a se comporta și necredincioșii trebuie să nu-i agreseze pe credincioși.

social media

Cred că au întrecut măsura. De aceea ministrul justiției din Polonia s-a gândit la aceste inițiative, ca să nu mai existe aceste tensiuni între credincioși, necredincioși.

De ce să fie instituția bisericii atât de blamată? Pentru că biserica se ocupă să facă bine oamenilor, să-i înfrățească să-i ajute, face asistență socială, nu face niciun rău. De ce să fie luată în râs? Cred că oarecum se justifică toate acestea. Vor face ce vor considera, însă se justifică oarecum această atitudine agresivă.

Sursa foto: Social media

Fiecare instituție trebuie să fie respectată, iar libertatea de credință nu trebuie să fie batjocorită. Dacă Ministerul Justiției, ca și în Polonia, ar lua această atitudine, noi nu vom solicita. Noi, ortodocșii, suntem foarte toleranți și întoarcem și obrazul celălalt, dar când se întrece măsura, iată, este bine să se oprească această avalanșă a râului, a ironiei, a batjocurei.

Să fie oprite, că trebuie să trăim într-o atmosferă de armonie și de familie, nu de dușmănie și de batjocură”, a declarat ÎPS Teodosie potrivit informațiilor oferite de antena3.ro.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro