Tavi Clonda și Gabriela Cristea formează unul dintre cele mai consolidate cupluri din showbiz-ul românesc. Au o familie minunată, formată din cele două fetițe ale lor. În urmă cu 7 ani de zile, cei doi au avut o nuntă ca în povești. Evenimentul a fost în atenția presei și a celor de acasă, fiind unul de neuitat.
După apariția celor două fetițe, viața cuplului s-a schimbat. Atât Gabriela cât și Tavi sunt persoane cu o carieră de succes. Atunci când vine vorba de gelozie, acesta nu s-a sfiit să recunoască faptul că este gelos, dar cu o limită. Cum reușesc cei doi să-și facă timp pentru activitățile familiei, cum se înțeleg dar și cum s-a schimbat viața celor doi după apariție copilelor, a povestit chiar Tavi Clonda, în cadrul unui interviu.
Tavi Clonda: „Este normală gelozia”
„Este vorba de încredere și de respect. Mai sunt gelos, recunosc pentru că acum stau foarte mult pe acasă, având puține concerte. Când se întoarce treaba și o să am concerte, o să fie ea și tot așa. Sunt gelos, dar într-o limită a bunului-simț.
Este normală gelozia, dacă iubești pe cineva, nu poți să rămâi indiferent, dar nu trebuie să existe paranoia. Așa a fost de la început, am știut ce mă așteaptă.”, a spus Tavi Clonda într-un interviu, potrivit ego.ro.
Cum s-a schimbat viața lor de când au devenit părinți
„Vrând, nevrând, s-a schimbat. Totuși, nu ne-am culcat cu copiii, fiecare are camera ei. Când dormi cu micuții, ei nu o să își mai dorească să stea singuri un timp. Am încercat ca seara să fie numai a noastră, în cazul în care nu sunt probleme, nu plâng sau nu este nevoie să mergem la ele.
Este greu, dar i-am spus Gabrielei: „Copiii sunt copii, soțul este soț”. Același lucru este valabil și pentru mine. Nucleul unei familii se formează din soț și soție, iar copiii sunt fructele. Dacă noi doi suntem bine, atunci și copiii sunt bine.
Am înțeles amândoi acest lucru și luptăm pentru asta, nu este ușor. Toată lumea este pe primul loc. Copiii au prioritate, dar, din când în când, trebuie să ne vedem și de noi, căci altfel se duce totul pe apa sâmbetei”, a mai spus soțul Gabrielei Cristea, pentru sursa citată mai sus.