Transpunerea unor greutăți într-un plan spiritual ne poate ajuta să trecem peste multe din hopurile vieții. Negru pe alb se poate spune că primești ajutor de la Dumnezeu. În primul rând, susține psihoterapeutul Andree Roberti în cartea sa Cum să te pishanalizezi de unul singur, aderarea la un cult religios înseamnă să te integrezi înr-un colectiv anume. Să faci parte dintr-o comunitate este un mare avantaj pentru că ai cu cine socializa, ai cu cine să împărtășești din greutăți și din bucurii.
Pe de altă parte credința în sine într-o ființă superioară poate fi o alinare:
Nu vom vorbi aici despre sentimentele religioase ale unui credincios, dar credința în Dumnezeu e cu siguranță de mare ajutor pentru a suporta o astfel de încercare, pentru că poate consola și le permite celor ce cred să pășească dincolo de prăpastia disperării; dar cel ce nu o are, cel ce refuză consolarea pe care i-o poate da religia trebuie să găsească în sine însuși forța de a reacționa și de a-i înlătura durerea, transformând-o într-un act de curaj. A reacționa nu înseamna a uita, ci a-și privi durerea drept ceea ce este în mod real, adică o reacție în fața unui eveniment îngrozitor, fără a-i permite însă să se transforme într-o traumă cu consecințe nocive și poate chiar fatale.
Pe de altă parte să te declari ateu este o problemă de logică, pentru că sensul cuvântului de ateu, paradigma în sine de a nu crede zei este absurdă.
Cuvântul „ateism” este format din două cuvinte grecești: prefixul „a” (care înseamnă „fără”) și sufixul „theos” (care înseamnă „zeu”). Astfel, un ateu este cineva care nu crede în existența zeilor – fără a fi necesar să creadă că zeii nu există, deoarece ateismul în sine este absența credinței în zei.
Cu acest termen erau descriși creștinii pentru că erau „fără zei”, ei credeau doar în unul, în Dumnezeu.
Ideea este că religia este ceva natural, iar natura adevărată a omului conduce către religie, credința într-o ființă superioară. Omul este un animal distinct, este rațional, cu alte cuvinte își pune mereu întrebări cu privire la motivul existenței lucrurilor. Trebuie să își explice cauza minunii vieții din univers.
Tot ce nu poate fi explicat de om trebuie să fie de o altă natură, misterul lumii trebuie să aibă o sursă supra-umană. Credința în irațional este foarte firească. Declararea faptului de-a fi ateu pornește de la convingerea că așa reușești să te sustragi influenței acestei forțe divine.
Nimic mai fals, ateul nu este sustras iraționalului, a fi ateu declarat înseamnă că ești doar în eroare, nu faci nimic altceva decât să fii împotriva propriului tău dat. Este un chin la care te supui singur, fără să fie nevoie.