S-a decis chiar acum unde vor sta bolnavii de coronavirus! Sunt veşti noi pentru români, în plină pandemie de coronavirus. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ieşit public cu noi declaraţii pe subiectul cel mai arzător pentru români. Acesta a declarat marţi, la Parlament, că pacienţii COVID-19 vor fi evaluaţi în primele 48 de ore, iar cei asimptomatici, după maximum 48 de ore, pot merge în izolare la domiciliu până la 14 zile. Astfel, români vor avea parte de câteva schimbări, mai ales în ce priveşte modul în care vor fi trataţi.

Reclamă

S-a decis chiar acum unde vor sta bolnavii de coronavirus

„Fiecare pacient infectat COVID va beneficia de o evaluare în primele 48 de ore, în spital, în care fiecare pacient îşi va face evaluare clinică, biologică, paraclinică, radiologică. Medicul curant va avea şi posibilitatea să îşi susţină acel diagnostic pe care îl pune la un moment dat. După 48 de ore, maximum 48 de ore, cei asimptomatici pot merge la domiciliu cu izolare până la 14 zile. Ţin să specific că această lege nu este doar pentru COVID, la COVID perioada de incubaţie este de 14 zile, iar pentru cei simptomatici, în funcţie de simptomatologie, se va decide prelungirea internării până la vindecare sau până la a deveni asimptomatici”, a spus Nelu Tătaru.

Este ştirea serii! S-a decis chiar acum unde vor sta bolnavii de coronavirus

Nelu Tătaru a făcut noile declaraţii la scurt timp după ce a participat la dezbaterile din Comisia juridică a Senatului asupra proiectului de lege privind carantina şi izolarea. De altfel, acesta a mai explicat că românii care au făcut testul de coronavirus, vor sta acasă în izolare până când vor primi testul. De altfel, Tătaru a vorbit şi despre modul de procedură al autorităţilor în cazul pacienţilor bolnavi de coronavirus.

Reclamă

„DSP-ul va fi cel care va da şi actul administrativ la 48 de ore – dacă se rămâne internat, dacă se pleacă la domiciliu în izolare. Medicul propune şi recomandă, decizia administrativă este luată de DSP”, a precizat Tătaru.

De altfel, pe marginea subiectului referitor la carantinarea bunurilor, ministrul a explicat că varianta cea mai acceptată în discuţiile de la Comisia juridică a Senatului este o „carantină prin dezinfecţie”.

„Se carantinează bunul, se dezinfectează, se predă înapoi beneficiarului. Dacă trebuie o perioadă mai lungă şi nu avem agent neutralizant, se menţine într-o carantină prelungită până se face neutralizarea naturală”, a afirmat Tătaru.

De asemenea, el a mai spus că pacientul are dreptul de a refuza tratamentul pentru COVID-19.

Tătaru a vorbit şi despre cei care sunt asimptomatici în izolare, menţionâd că „nu numai că semnează un act în care ei, pe propria răspundere, asumându-şi nişte riscuri, merg la domiciliu, dar este şi o decizie o decizie a DSP, o decizie administrativă, pe care ei pot să o conteste la Judecătorie”.