Karmen Simionescu a devenit mamă la o vârstă destul de fragedă, când nu era pregătită pentru un asemenea eveniment în viața sa. Toate schimbările din viața sa au avut loc deodată și nu s-a putut obișnui cu fiecare în parte prea ușor. Astfel că imediat după ce s-a căsătorit și s-a mutat alături de soțul ei, Căplescu Bogdan, a rămas și însărcinată, ceea ce nu a fost prea ușor pentru ea. Este frumoasă, iubită, apreciată, are o mulțime de fani în mediul online, așa că aceștia se întreabă dacă nu cumva frumoasa fiică a lui Adrian Minune își dorește să devină mamă pentru a doua oară.
Karmen Simionescu, sinceră cu fanii ei din mediul online
Într-un interviu pe care l-a acordat recent, fiica lui Adrian Minune a vorbit despre perioada în care a fost în depresie și despre faptul că a avut nevoie de ajutorul specialiștilor pentru a trece peste aceste momente grele din viața ei. Artista nu a ascuns acest lucru, așa cum fac alte proaspete mămici. Ea a preferat să povestească lumii întregii despre problemele sale, pentru că este convinsă că multe femei trec prin aceeași situație, dar le este frică să vorbească, deoarece vor să pozeze în mamele perfecte și mulțumite de viața lor.
Având în vedere declarațiile pe care le-a dat în urmă cu două săptămâni, unii dintre fanii ei au fost curioși să afle dacă frumoasa vedetă va mai aduce pe lume un al doilea copil. Ei bine, persoana respectivă a avut parte de un răspuns negativ venit din partea lui Karmen Simionescu, pentru că se pare că nu este pregătită să mai treacă din nou prin acele momente grele pe care abia a reușit să le depășească, deși acyum ceva timpm părea dornică să aibă și un băiețel.
„Ce-i cu întrebarea asta? Ați văzut că mănânc shaorma și acum urmează să mă faceți grasă? Nu, glumesc, nu, nu sunt însărcinată și nu mă întrebați asta, pentru că nu o să aveți un răspuns pozitiv curând”, a povestit Karmen Simionescu pe contul ei oficial de Instagram.