Nu există fan adevărat care să nu o aprecieze pe Carmen de la Sălciua pentru sinceritatea de care a dat dovadă, ori de câte ori are ocazia. Artista este apreciată de comunitatea sa nu doar pentru vocea sa de milioane și pentru piesele pe care le-a lansat, ci și pentru faptul că este foarte apropiată de ei. Ori de câte ori vreun admirator a venit la ea cu o problemă, cântăreața i-a oferit o serie de sfaturi utile și a încercat să îl ajute atât de mult cât a putut, pentru că a avut perioade în care nici ea nu era bine.
„Libertate sau singurătate?”
Carmen de la Sălciua are mereu zâmbetul pe buze, le dă o stare de bine persoanelor care o înconjorară, dar a avut momente în viață în care nu i-a fost la fel de bine precum îi este acum. Deși se poate lăuda cu un succes imens pe plan profesional, nu poate fi atât de fericită și pentru ceea ce i se întâmplă pe plan personal. Artista nu are deloc noroc în dragoste și încă mai speră ca, într-o zi, să îl găseacă pe bărbatul potrivit care să o iubească așa cum merită.
În ceea ce o privește, internauții sunt foartte curioși să știe tot mai multe lucruri despre ea și despre felul ei de a fi, iar când vine vorba de a-i adresa o serie de întrebări, acesta se dovedesc a fi foarte curajoși. Recent, un fan a vrut să știe dacă, după părerea sa, gelozia este importantă într-o relație, iar Carmen i-a oferit un răspuns la care cel mai probabil nu s-ar fi așteptat.
„Consideri gelozia ca fiind o dovadă de iubire? Omul care nu este gelos nu te iubește”, a vrut să afle un urmăritor chiar de la ea.
„Consider că atunci când iubești, e frumoasă puțină gelozie! Când un om nu te întreabă nimic niciodată, nu e niciodată îngrijirat că te poate pierde, nu are niciun fel de problemă orice ai face….ce e asta? Libertate sau singurătate?”, a răspuns artista.