În cadrul unei emisiuni televizate vedeta a dezvăluit problemele cu care se confruntă. Potrivit informațiilor oferite de Deniz Brizo, șansele ca ea să-și piardă vederea cresc pe zi ce trece.
Mai exact, dioptriile au crescut foarte mult și deja nu reușește să mai distingă obiecte sau persoane. Există însă o operație care îi poate reda vederea, însă nu poate fi făcută de toate persoanele.
Deniz Brizo: ,,Nu merg pe stradă singură
Din păcate, artista a ajuns în stadiul în care nu mai poate merge singură nici pe stradă. Trebuie să ajungă însă la un control, pentru a afla dacă se poate opera.
„Trebuie să merg la un consult și să aflu acolo dacă mă pot opera sau nu. Din câte am înțeles, nu este valabilă pentru toate persoanele operația. Dioptriile au crescut foarte repede. Într-un an, acum am -5 și văd cam la un metru. Nu merg pe stradă singură.
Nu văd și e dificil. Nici la shopping, stau și citesc și nu reușesc să disting ce scrie, iar când mă întâlnesc cu cineva cunoscut nu cunosc. (…) Eu am purtat ochelari și tot au crescut dioptriile. Ultima pereche mi i-a spart cel mic și nu m-am mai dus să fac alții”, a mărturisit Deniz Brizo, potrivit antenastars.ro.
Vedeta a tot amânat operația. Din ce motiv a făcut asta
DeniZ Brizo a ținut să menționeze că problemel personale cu care se confruntă acum au împiedicat-o să meargă la medic.
„Tot am zis că mă operez, că merg la un consult, din cauza problemelor din ultima vreme, divorț, probleme de familie și job nu am mai reușit să merg. E frustrant că nu poți să îți vezi copiii, mai ales copiii.
Cea mare poarta și ea ochelari, nu are diopriile așa mare, dar are și Strabism ca mine, se mișcă ochiul într-o parte și în alta uneori. Eu am anemie de gradul 1 și îmi pierd des vederea total, pentru aproximativ 15 secunde”, a adăugat artista, pentru sursa citată mai sus.