Vești mari pentru pensionarii din România. S-a anunţat oficial. Vor primi banii în avans. În contextul epidemiei de coronavirus, pensiile românilor vor fi virate chiar de săptămâna viitoare.
Banii în avans, pentru pensionari
Autorităţile au decis ca pensiile să fie livrate mai devreme pentru ca pensionarii din România să aibă timp să îşi facă cumpărăturile până în ajunul sărbătorilor pascale.
“Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1-15 aprilie. Împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal.
Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”, a a declarat directorul Poştei Române, Horia Grigorescu, la România TV.
Luna aceasta, din cauza faptului că pensionarii sunt foarte expuşi la virusul ucigaş, aceştia trebuie să deţină prpriul pix pentru semnat în momentul în care ajung pensiile şi să păstreze distanţa de aproape doi metri de poştaşul care le va aduce banii.
″Ca măsuri particulare, toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv.
Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze, de 1,5-2 metri, şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a declarat şeful companiei.