În ședința de guvern din 14 septembrie 2023, a fost aprobată o hotărâre care vizează acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase.

Această măsură are ca scop sprijinirea agricultorilor care se confruntă cu dificultăți în urma creșterii importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.

Valoarea sprijinului acordat este de 2 lei pe litru de motorină, iar aceasta se aplică pentru o cantitate totală de 152.458.321,08 litri de motorină utilizată pentru culturile de porumb, orz, rapiță și floarea-soarelui.

Ajutor financiar de la stat pentru acești români

Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022 pentru o suprafață de cel puțin 1 hectar în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1.

De asemenea, aceștia trebuie să fi depus o cerere de plată în anul 2023 pentru intervențiile din sectorul vegetal, înainte de termenul limită.

Potrivit ministrului Florin Barbu, prin adoptarea acestei hotărâri, fermierii români din sectorul vegetal vor primi un sprijin total de 3,63 lei pe litru de motorină utilizat în lucrările agricole din anul 2022. Acest sprijin reprezintă aproximativ jumătate din prețul carburantului.

Resursele financiare pentru această schemă de sprijin se ridică la 304.916.642,16 lei, din care 147.118.905 lei provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 157.797.737,16 lei din bugetul de stat.

Cine sunt beneficiarii programului

Implementarea acestui sprijin de urgență va fi realizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale. Plata sprijinului trebuie să fie efectuată până la data de 31 decembrie 2023.

De menționat că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în derulare Programul de rambursare a accizei la motorină folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, un sprijin de 1,63 lei pe litru de motorină utilizat în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în această hotărâre este adițional acestui ajutor de stat.