Reclamă

Binecunoscuta Bianca Rus și Antonio Luigi Gottschling au divorțat chiar înainte de Crăciun. La doar câteva zile de la nuntă au apărut şi scandalurile. Situaţia a scăpat de sub control, iar un divorţ a fost inevitabil. Bianca Rus şi-a acuzat soţul că a bătut-o. Acum, aceasta este singură, în urma hotărârii de divorţ aprobată de magistraţi.

„Admite în parte acţiunea. Admite cererea reconvențională. Desface căsătoria încheiată între părţi la data de …, înregistrată sub nr. … în registrul de stare civilă al Consiliului Local Sector 4 București, din culpa exclusivă a reclamantului-pârâtului. Dispune revenirea soției la numele purtat anterior căsătoriei, acela de «Rus». Obligă reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, au stabilit magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 București.

Bianca Rus a susținut că Giani ar fi bătut-o și că se teme pentru viața ei. Aceasta a cerut şi un ordin de restricţie.

„Totodată, reclamanta a precizat că a fost operată la stomac și pârâtul știa că, prin aplicarea loviturilor în această zonă a corpului, îi provoacă dureri foarte puternice, motiv pentru care, din cauză că a început să vomite foarte des, medicul i-a prescris un tratament pentru calmarea durerilor. Arată aceasta că, la data de 06.12.2018 s-a prezentat la INML pentru constatarea leziunilor suferite, urmând ca certificatul medico-legal să fie emis pe data de 24.12.2018.

De asemenea, reclamanta a învederat instanței faptul că pârâtul a amenințat-o cu publicarea în ziar a unei fotografii compromițătoare, în care aceasta apare într-o postură intimă, cu scopul de a o denigra public.

Arată reclamanta că pârâtul este o persoană foarte violentă, fiind sancționat deseori de organele de poliție, iar în ceea ce privește actele de agresiune exercitate asupra acesteia, arată că la data de 04.08.2018 a depus la Secția 8 de Poliție o plângere penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, iar la data de 21.11.2018 a formulat o nouă plângere împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe și furt între rude, având în vedere că, la finalul lunii octombrie, acesta i-a sustras bijuteriile personale”, se arată în actele depuse la dosar.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro