Este sărbătoare importantă pentru toți creștinii. Ziua de astăzi este notată cu cruce neagră în calendarul ortodox
Pe data de 26 ianuarie este sărbătorit Sfântul Xenofont, soția sa Maria și copii acestora, Arcadie și Ioan.
Cruce neagră în calendar. Este sărbătorit Sfântul Xenofont, soția și cei doi fii ai lor
Biserica sărbătorește astăzi de Sfântul Xenofont și familia sa. El a fost unul dintre cei mai înstărite persoane din Constantinopol. El și Maria, soția sa, au fost oameni credincioși și cu frică și respect față de Dumnezeu. Au trăit o viață pe placul Lui.
Aflat în suferință din cauza bolii, singură rugăminte pe care a avut-o la Dumnezeu a fost cea de a-l ține în viață, până când vor crește fii săi. I-a trimis să studieze la o școală din Fenicia. După ceva timp, i-a chemat pe Arcadie și Ioana acasă, pentru a fi lângă el pe patul de moarte. Când reveneau acasă, s-a iscat o furtună pe mare. Datorită rugăciunilor tatălui său, Dumnezeu nu a permis să pățească ceva. Au ajuns acasă în siguranță.
Canon de rugăciune
Troparul Sfântului Cuvios Xenofont, al soţiei sale Maria şi al fiilor lor Arcadie şi Ioan, glasul al 4-lea:
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Xenofont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndulcindu-vă acum din pomul vieţii şi de adevărata desfătare a Raiului cu toată casa voastră, preaînţelepţilor, rugaţi pe Iubitorul de oameni să ne mântuim noi, cei care vă lăudăm pe voi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Xenofont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe calea poruncilor Tale, umblând cu înflăcărare, robul Tău, Stăpâne, a ajuns la Locaşurile cele pe măsura doririi lui, primind viaţa cea veşnică.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cort nou ca al lui Avraam ai arătat casa ta tuturor; drept aceea minunatule, te-ai odihnit, după vrednicie şi dreptate, în sânurile lui Avraam.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel fără de început, care a Strălucit din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Sălăşluindu-Se întreg întru tine, Preacurată, m-a înnoit pe mine, omul întreg.