Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale din Turcia. Conform rezultatelor preliminare acesta va prelua din nou scaunul de șef al statului. Conform comisiei electorale, până la această oră au fost numărate peste 98% dintre voturi. Astfel, Erdogan trece detașa de Kilicdaroglu cu 52,1% în cadrul alegerilor.
Erdogan rămâne în scaunul de președinte
Primele rezultate ale alegerilor din Turcia arată că Erdogan a primit peste 26.931.201 de voturi. În același timp, Kemal Kilicdaroglu , celălalt candidat a reușit să obțină doar 47,9% din totalul de voturi.
Datele arată doar rezultatele preliminare.
În urmă cu doar câteva ore, agenția de presă care l-a susținut indirect pe Kiliçdaroglu, anunța că acesta ar fi pe primul loc în cadrul alegerilor. In ultimele zeci de minute însă, agenția a anunțat că Erdogan este câștigător în această luptă.
Astfel, dacă rezultatele preliminare vor fi identice cu cele preliminare, Recep Erdogan va fi declarat din nou președinte. De altfel, acesta ocupă funcția respectivă de peste 20 de ani.
Totuși, abia după două decenii, opoziția a ajuns in faza de a susține în alegeri un contracandidat pentru Erdogan.
Imediat după sesiunea de votare, Erdogan a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au fost implicați în această sesiune. De altfel, președintele Turciei în exercițiu s-a arătat încântat de munca depusă de cei din secțiile de votare.
„Aș dori să mulțumesc fiecărui coleg care a lucrat cu devotament la urne încă de la primele ore ale dimineții. Îi invit pe toți confrații mei să aibă grijă de urnele de vot până la aflarea rezultatelor finale. Acum este momentul să protejăm voința națiunii noastre până în ultimul moment”, a scris acesta pe Twitter.
Sesiunea de votare din Turcia nu a fost lipsită de incidente. Au existat și acuzații de fraudă după ce într-o secție au fost descoperite buletine de vot cu ștampila pusă pe Recep Erdogan.
Știre în curs de actualizare.