După șapte ani de la primul sezon, emisiunea „Sunt celebru, socate-mă de aici” revine pe micile ecrane. Pro Tv anunță că sezonul doi al show-ului va avea premieră în această toamnă. Atunci telespectatorii pot vedea o nouă serie de vedete ce vor trebui să facă față provocărilor din junglă. Cine sunt concurenții care au acceptat provocarea.
Primul sezon al emisiunii de la Pro Tv a fost prezentat de către Cabral și Mihai Bobonete. Printre concurenți s-au numărat: Cătălin Moroșanu, Dorian Popa, Ruby, Gina Pistol, Luminița Nicolescu, Andreea Moldovan, Vladimir Drăghia, Alina Plugaru, Elena Merișoreanu, Gabi Jugaru, Mihai Trăistariu, Pacha Man și Elena Lasconi. Cel care a rezistat cel mai bine și a reușit să devină regele junglei a fost atunci Cătălin Moroșanu. Sportivul a reușit să câștige competiția și a fost foarte mândru de el.
Acum, același format revine pe micile ecrane, iar filmările vor începe în curând. Pro Tv a anunțat că premierea sezonului doi va avea loc în această toamnă. Despre vedetele care au acceptat provocare încă nu se știe nimic. Concurenții o să fie anunțați în curând, iar printre numele ce au fost speculate s-au numărat cele ale lui CRBL și Giani Kiriță.
„Sunt celebru, scote-mă de aici” sezonul 2
Noul sezon al emisiunii de la Pro Tv se anunță unul mai incitant și mai dur ca primul. Concurenții vor trebui să supraviețuiască în junglă cu resurse limitate și să treacă peste numeroase probe dificile. Vedetele vor dormi în natură, fără mâncare, izolate și vor avea de executat probe ce le vor testa limitele din plin.
„«Sunt celebru, scoate-mă de aici»este un produs de televiziune extrem de complex. În acest an revine cu o mulțime de surprize, atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenți. Sunt foarte bucuros să anunț debutul producției și extrem de mândru de echipa care va face ca acest sezon să devină o adevărată adicție pentru cei de acasă!”, a declarat Amir Mor Hason, Production Director Pro Tv.