Emisiunea ”iUmor” se apropie de sfârșit. Dar astăzi de la 20:00, încă un concurent o să primească șansa de a merge în marea finală
Astăzi e ziua celei de a doua șanse. Celor 11 finaliști trebuie să li se alăture încă un concurent. Pe parcursul sezonului 11, un concurent a primit mai multe voturi din partea celo de acasa. Iar astfel a ajuns direct în finală. A doua șansă pentru semifinală, se decide astăzi de către cei trei jurați. La încheierea ediției, jurații sunt cei care vor alege dintre concurenții care au primit trei voturi de ”DA” pentru a merge în ultima etapă!
Cei mai haioși concurenți
Semifinaliștii din cel de-al unsprezecelea sezon sunt: Ioan Strâmbeanu, Robert Pavicsits, Gigel Frone, Oana Moșteanu, Teodor Stroe, Valeria Jalenco, Octavian Vianu și Abel Megyes. Suntem foarte curioși să știm cine o să li alăture acestor concurenți. Sigur o să fie încă o seară în care vom râde pe rupte. Dar să nu uităm că Vlad Drăgulin prezintă emisiunea „iMai Mult Umor”. În care putem vedea cum stau lucrurile în culisele ”iUmor”. Pentru o porție dublă de râs, îl putem urmări pe Drăgulin interpretându-l pe Titi Tiriboi, zis Puiu. Un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani, ce le ia interviuri concurenţilor.
”Dacă sezonul trecut ne-a oferit un hublou către peripetiile unui producător care stă la cârma iUmor-ului, de data acesta lupa este pe un manager flamboaiant. Certat fiind cu toată industria showbizz-ului din România, Puiu a aterizat pe platoul de filmare iUmor, pentru a-şi găsi noi talente pe care să le impresarieze”, a declarat Vlad Drăgulin despre personajul pe care îl interpretează.
De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor. Să sperăm că finala o să fie pe măsura așteptărilor pe care fanii le au.