Așteptarea a luat sfârșit! Show-ul culinar „MasterChef” revine la PRO TV, cu un nou sezon, începând din data de 12 ianuarie 2022. În plus, noii jurați ai emisiuni vor fi chef Joseph Hadad, chef Foa și chef Radu Dumitrescu.

Emisiunea culinară „MasterChef” revine la PRO TV!

Cel mai tare show culinar din România se apropie de start! „MasterChef” va fi transmisă din data de 12 ianuarie 2022, iar chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu vor fi cei trei jurați care vor gusta din preparatele celor înscriși la show. Jurații au făcut deja primele declarații despre noul sezon „MasterChef”.

„Noul sezon MasterChef a fost surprinzător din primele clipe. De când mi-am cunoscut colegii de jurizare, iar chimia a fost fantastică, așa că ne-am distrat teribil la filmări, până la concurenții care ne-au impresionat cu modul în care s-au prezentat. Pandemia pare-se că i-a ajutat să se perfecționeze în ale gătitului.

Avem povești din bucătărie, din farfurie, dar și povești de viață care sunt sigur că îi vor ține cu sufletul la gură pe toți cei care ne vor privi”, a declarat Chef Foa pentru protv.ro.

foto: PRO TV

Chef Joseph Hadad a ținut să precizeze că emisiunea va fi una cu adevărat spectaculoasă.

„Sezonul MasterChef din acest an va fi unul spectaculos, plin de provocări și, mai ales, creativ! Veți vedea farfurii cu totul deosebite, concurenți înzestrați cu multă ambiție și energie. Nu vor lipsi nici momentele emoționante, cu zâmbete și lacrimi! De asemenea, ne vom delecta și cu prezența unor invitați speciali. Să fie cu pasiune și gust!”, a declarat celebrul bucătar.

Alina Gologan a câștigat ultima emisiune „MasterChef”, în 2019

Ultimul sezon „MasterChef” a fost difuzat în 2019, după o altă pauză de doi ani. Atunci, juriul a fost format din Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru (fost concurent al emisiunii) şi Cosmin Tudoran, fost membru al trupei Cassa Loco.

În 2019, Alina Gologan a câştigat marele premiu de la „MasterChef”.

Alina Gologan și Cezar Marin au rămas în marea finală „MasterChef”, de la PRO TV. În finală a intrat și Ionuţ Mărieş, dar nu a ajuns să se lupte în ultima bătălie pentru marele premiu de 50.000 de euro.

“Mă simt extraordinar, nu mă aşteptam, mi s-au înmuiat genunchii, am picat în genunchi, am izbucnit în plâns, emoţiile au fost foarte mari, cursa a fost foarte strânsă, Cezar este un adversar de temut. Oficial, sunt cea mai bogată persoană din familia mea.”, spunea Alina Gologan, după ce a câștigat „MasterChef”.