Emily Burghelea este în culmea fericirii. De curând, tânăra a aflat că este însărcinată pentru a doua oară și este cât se poate de bucuroasă. Aceasta și partenerul ei își doreau să devină, din nou, părinți, iar visul li s-a îndeplinit. A doua sarcină pare să fie una puțin mai complicată, iar Emily a fost lovită de poftele specifice graviduțelor.
Cea de-a doua sarcină a lui Emily Burghelea pare să fie una puțin mai complicată față de prima. Se pare că de această dată tânăra se confruntă cu multe pofte. Chiar în miezul nopții, graviduța a poftit la shaorma, iar iubitul ei s-a conformat rapid. Acesta nu a ținut cont de ora târzie și a plecat imediat să cumpere tot ce a cerut viitoarea mămică.
„Iubitul lui Emily a plecat în misiune. Pentru că ce credeți îmi este poftă de ceva și l-am trimis să îmi cumpere. Mi-e poftă de shaorma mai exact. Deci este incredibil cum eu m-am setat astfel încât să îmi fie poftă de chestii. Pentru că atunci când eram însărcinată cu Amedeea n-am cerut eu o măslină, o căpșună la două noaptea. Nu am cerut nimic. Nicio poftă.
După ce am născut am zis: O, Doamne tocmai am trecut prin cea mai frumoasă perioadă din viața mea și nu am avut nicio poftă. Și am zis că la următorul bebeluș cu siguranță o să îmi fie poftă de mai multe chestii, mai des. Deci mi-am pus asta în minte și acum ce credeți sunt însărcinată și chiar îmi e poftă de multe chestii. Dar pe bune, nu sunt închipuite. Chiar simt că dacă nu mănânc ceva leșin.”, le-a povesti Emily internauților.
Emily Burghelea, în al nouălea cer
Vestea că o să fie din nou mămică a bucurat-o extrem de mult pe Emily Burghelea. Tânăra și partenerul ei își doreau de ceva timp asta, iar vestea bună a venit chiar când se așteptau mai puțin. Cei doi sunt pregătiți să îl întâmpine pe noul membru al familiei și așteaptă nerăbdători momentul cel mare.
„Chiar nu mă sperie, mai ales că am cumva antrenament. Încă n-am ajuns cu Amedea până în punctul în care să nu mai trebuiască să mă trezesc noaptea. Sunt cumva încălzită. Chiar nu am temeri! Sunt sigură că ne vom descurca!
Imediat după ce am înțărcat-o pe Amedea ne-am dorit super tare să mai facem un bebe. Cumva eram în punctul ăla în care făceam un test de sarcină pe săptămână. Și lucrurile nu s-au întâmplat atunci. Pentru că lucrurile se întâmplă când vrea Dumnezeu de fiecare data.”, a declarat Emily Burghelea.