Emily Burghelea are deja o experiență notabilă pe sticlă. Vedeta a devenit cunoscută după ce a participat la Bravo ai stil. Ulterior, aceasta a ocupat postul de asistentă tv în cadrul emisiunii Acces direct.Mai nou însă, Emily a semnat un contract cu PRO TV, iar acum se dedică acestui job în totalitate.
Programul încărcat o determină pe blondină să renunțe la unele activități ce au legătură cu viața de familie.
Nu și-a putut vedea bebelușul la ecograf
Emily Burghelea este una dintre cele mai tinere mămici din showbiz. Vedeta are o fetiță în vârstă de un an, iar recent a aflat că va aduce pe lume al doilea copil. Atât blondina cât și partenerul ei de viață sunt în culmea fericirii din acest motiv. Fosta asistentă tv semnase contractul cu postul PRO TV încă de dinainte să afle că este însărcinată. Pentru că se simte extrem de bine, vedeta a decis să facă în continuare parte din proiectul în care a intrat.
Mai mult, soțul ei îi este mereu alături în acest sens. Andrei nu doar că o ajută cât se poate de mult în creșterea micuței lor ci o însoțește și la job. Atunci când are de realizat diferite materiale pe teren, bărbatul se asigură că partenera lui are parte de tot confortul, mai ales că este gravidă în primele luni.
Programul încărcat din prima parte a zilei o împiedică pe vedetă să bifeze toate lucrurile pe care și le propune. Recent, Emily a ajuns la ecograf pentru a-și vedea pentru prima dată bebelușul. Din nefericire nu a reușit să ducă acest plan la bun final. Vedeta era așteptată de colegii de emisiune, iar programările clinicii erau deja cu câteva zeci de minute de întârziere. Astfel, blondina a fost nevoită să renunțe la consultația respectivă.
„Nu am reușit să îl văd pe bebe azi, trebuie să reprogramez.”, le-a mărturisit vedeta fanilor ei.
Emily și partenerul ei s-au căsătorit anul trecut, odată cu botezul micuței lor, Amedeea.