Fără îndoială, viața de mămică nu este deloc ușoară. Acest lucru îl recunoaște și Emily Burghelea, dar blondina nu se plânge, având ajutorul soțului ei, Andrei. Chiar dacă este complicat să se împartă între viața de mamă și studentă, blondina le face pe ambele.
Emily Burghelea: „Mă bucur că pot să le fac pe toate”
Cu toții știm că viața de student este destul de grea, mai ales în perioada sesiunii. Chiar și așa, Emily Burghelea pare să facă față provocărilor și să se descurce de minune în ambele roluri. În această vară, tânăra își va susține licența. Prioritatea sa este fiica sa, micuța Amedeea reușind să o surprindă zilnic. Blondina recunoaște că nu este deloc ușor să se împartă între viața de familie și facultate, dar face în așa fel încât să aibă timp de toate.
„Până la vară mai am de terminat facultatea! De dat licență, de crescut copilul! Încă nu ne-am făcut planuri de vacanță, dar toți trei avem nevoie de una! (…) Nu este ușor, dar este frumos și mă bucur că pot să le fac pe toate”, a declarat Emily Burghelea pentru wowbiz.ro.
Emily Burghelea a recunoscut că are un mare sprijin în soțul său, Andrei, care muncește la fel de mult ca ea. Tânărul îi este alături necondiționat blondinei, mai ales în această perioadă mai aglomerată. Pe lângă rolurile de mamă și studentă, Emily Burghelea este activă și în mediul online, unde vrea să inspire tot mai multe femei să își depășească limitele, așa cum a făcut și ea.
„Andrei muncește foarte foarte mult și mă susține în tot ce fac, îmi oferă tot suportul moral de care am nevoie și fără el nu aș avea forța pe care o am acum să le fac pe toate cu brio”, a mai spus blondina pentru sursa citată anterior.