Reclamă

De curând, Emily Burghelea și soțul său au primit o veste pe care o așteptau de ceva timp. Dorința le-a fost îndeplinită, iar cei doi o să devină părinți pentru a doua oară. Iar pentru că familia lor se va mări, Emily a decis că este momentul să se mute într-o casă nou. Însă, partenerul său nu a fost pe aceeași lungime de undă. Dar, în final tânăra a câștigat „lupta”.

De când a aflat că va deveni mămică pentru a doua oară Emily Burghelea a început să se gândească la viitor și la momentul în care își va strânge bebelușul în brațe. Așa că pe lista cu lucruri de făcut înainte ca noul membru al familiei să apară vedeta a trecut și o casă nou. Mai exact, aceasta s-a gândit că după ce va naște va avea nevoie de mai mult spațiu așa că a pregătit mutare.

Însă, partenerul său nu a fost chiar pe aceeași lungime de undă. Andrei nu a văzut cu ochi buni mutarea și nu credea că este momentul pentru asta. Însă, în cele din urmă Emily a reușit să îl convingă. Așa că acum toată familia se mută în casă nouă.

„NE MUTĂM!!!! Mi-a luat mult să îl conving pe Andrei că odată cu venirea celui de-al doilea copil avem nevoie de o locuință nouă. Care să se plieze pe viitoarele noastre nevoi, dar, HEI! Deși părea aproape imposibil, într-un final am reușit!!!!

Mulțumesc pentru ajutor, prieteni! Minunea se întâmplă și datorită vouă! Facem echipă bună! L-am convins! Să înceapă aventura! Singura constantă în viață este schimbarea și în tot haosul creat @iubitul_lui_emily și-a pierdut masca.”, a scris Emily Burghelea, pe pagina sa de Instagram.

Emily Burghelea bifează încă o victorie! Tânăra se mută în casă nouă, deși cu greu a reușit să își convingă soțul
Instagram

Emily Burghelea, în al nouălea cer

Vestea că o să fie din nou mămică a bucurat-o extrem de mult pe Emily Burghelea. Tânăra și partenerul ei își doreau de ceva timp asta, iar vestea bună a venit chiar când se așteptau mai puțin. Cei doi sunt pregătiți să îl întâmpine pe noul membru al familiei și așteaptă nerăbdători momentul cel mare.

„Chiar nu mă sperie, mai ales că am cumva antrenament. Încă n-am ajuns cu Amedea până în punctul în care să nu mai trebuiască să mă trezesc noaptea. Sunt cumva încălzită. Chiar nu am temeri! Sunt sigură că ne vom descurca!

Imediat după ce am înțărcat-o pe Amedea ne-am dorit super tare să mai facem un bebe. Cumva eram în punctul ăla în care făceam un test de sarcină pe săptămână. Și lucrurile nu s-au întâmplat atunci. Pentru că lucrurile se întâmplă când vrea Dumnezeu de fiecare data.”, a declarat Emily Burghelea.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro