Reclamă

Emily Burghelea și-a surprins fanii din mediul online cu o dezvăluire. Se pare că matinala de la „Vorbește lumea” are un „ritual” atunci vând vine vorba de cafeaua de dimineață. Nu este vorba despre cafea în sine, ci despre recipientul în care tânăra o bea. Mai exact, Emily Burghelea le-a mărturisit internauților că își bea cafeaua dintr-un biberon.

Urmăritorii lui Emily Burghelea au fost surprinși să audă că blondina iubește să bea cafeaua dintr-un biberon. Dacă inițial au crezut că acest lucru are legătură cu micuța Amedea, nu aflat repede că nu este așa. Se pare că Emily își bea de ani de zile în acest mod cafeaua, cu mult înainte ca micuța ei să vină pe lume. Emily Burghelea a început să practice acest obicei de pe vreme când purta aparat dentar și îl păstrează și astăzi.

„Eu îmi beau cafteau cu biberonul și vă zic și de ce. Eu am purtat foarte mult timp aparat dentar. Și în momentul în care porți aparat dentar, cine a purtat știe, dacă bei cafea normal ți se murdăresc brackets. Ei se îngălbenesc și trebuie să îți schimbi elasticele, în fine, este foarte urât. Și am învățat schema asta. Dacă bei cafeaua cu biberonul, cafeaua ajunge direct în gât. Și practic nu ți se mai murdăresc dinții.

Acum am scăpat de aparatul dentar, însă am o obsesie pentru dinții albi. Și nu pot să îmi mențin dinții albi decât apelând la diverse trucuri. Acum am descoperit și o pastă care albește dinții, dar în același timp eu m-am obișnuit să îmi beau cafeaua cu biberonul. Nu știu dacă este ceva normal sau anormal, însă îmi face plăcere. Chiar îmi face mare plăcere.”, le-a mărturisit Emily Burghelea internauților.

Emily Burghelea bea de ani de zile cafeaua cu…biberonul! Motivul pentru care vedeta face acest lucru
Instagram

Emily Burghelea, despre viață de mămică tânără

De ceva timp, Emily Burghelea trăiește o perioadă destul de agitată. Tânăra a devenit mămică, iar micuța Amedea îi acaparează toată atenția. Cu toate că își pune fiica pe primul loc, Emily încearcă se mențină un echilibru. Aceasta nu uită nici de viața profesională și nici iubit.

„Amedea este minunea care ni se întâmplă nouă de 1 an și 2 luni zilnic. Iar o minune te poate schimba doar în bine! Ne înțelegem perfect, face parte din mine, înțeleg tot ce îmi spune, comunicăm extrem de bine. Este tot ce mi-am dorit vreodată!

Ne petrecem tot timpul împreună cu Amedea. Ne place să ne plimbăm în parc, să ne giugiulim înainte de culcare. Iar în momentul în care am evenimente la care trebuie să particip mă despart cu greu de ea. Dar știu că rămâne în grija lui Andrei care îi acordă toată dragostea care îi lipsește când sunt eu plecată pentru scurt timp.”, a declarat Emily Burghelea, potrivit WOWbiz.ro.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro