Reclamă

Emily Burghelea și Iuliana Doroftei au devenit cunoscute în urma participării la emisiunea „Bravo, ai stil!” Cele două erau foarte bune prietene, așa că au concurat ca o echipă. Toată lumea le vedea înțelegându-se până la adânci bătrâneți, dar se pare că relația dintre cele două s-a răcit.

Pentru Emily Burghelea, „Bravo, ai stil!” a fost o adevărată rampă de lansare. Intrată în competiție pentru a-și arăta veleitățile stilistice, Emily a ajuns până în finală. Pe tot parcursul emisiunii, vedeta a făcut echipă cu buna ei prietenă, Iuliana Doroftei. La un moment dat, regulamentul concursului s-a schimbat. Acela a fost momentul în care cele două au devenit din coechipiere, adversare.

Iuliana Doroftei a fost cea care a plecat cu marele premiu acasă, iar asta pare că nu a deranjat-o pe Emily Burghelea. Totuși, aceasta a avut mai multe pretenții de la cea care i-a fost prietenă. Emily a spus în emisiunea Oanei Radu că se aștepta ca prietena ei să împartă să împartă premiul cu ea, având în vedere că au luptat mult timp împreună.

Emily Burghelea nu a mai ținut legătura cu Iuliana Doroftei

De când s-a încheiat competiția, în viața lui Emily Burghelea s-au întâmplat multe schimbări. Acum, vedeta s-a așezat la casa ei și a devenit mămică. La nuntă, Iuliana Doroftei nu a fost prezentă, așa că mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat, de fapt, între cele două. Răspunsul a venit chiar de la Emily.

„Am fost prietene de când eram micuțe, de la 14-15 ani. Nu am fost invidioasă absolut deloc. M-am bucurat pentru ea. Oricum am pierdut la puțină diferență. Eu voiam să împart cecul dacă aș fi câștigat.

Ne-am separat pe parcurs, pentru că ne-am certat. Era o presiune extraordinar de mare. Dacă am fi intrat acum, am fi jucat altfel cărțile”, a spus Emily în emisiunea „Detectorul de minciuni”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro