Reclamă

Emil Rengle nu are nevoie de prea multe prezentări. Aceasta a reușit să își ducă pasiunea, dansul, la nivel de artă. Emil dansează de când era mic și, după cum a spus chiar el, nu a luat niciodată pauză. Dansatorul și-a descoperit pasiunea ușor, dar cel mai greu i-a fost să se afirme și să îi facă pe alții să îl accepte așa cum este.

Emil Rengle este ca o carte plină de secrete. De cele mai multe ori, acesta se afișează în fața fanilor zâmbind și transmițând energie pozitivă. Dansul vorbește în locul lui și o face atât de bine, încât i-a adus numeroase premii. După ce a câștigat „Românii au talent”, pe Emil Rengle l-a mai despărțit un singur pas de celebritate.

Mișcările lui Emil nu i-au lăsat niciodată indiferenți pe cei care l-au privit. Acum, după atâția ani de experiență, dansatorul oferă lecții celor dornici de a se afirma în acest domeniu. Pe lângă pasiunea pentru dans, Emil Rengle i-a încurajat mereu pe cei din jurul lui să fie mândri de propria persoană. Această mișcare de solidaritate se datorează faptului că lui nu i-a fost deloc ușor să se obișnuiască cu ideea că este „altfel”.

Emil Rengle de la „Survivor”, la un pas de a fi dus la spitalul de nebuni. „Îmi dădeam cu capul de podea”
Instagram

Comportamentul lui Emil Rengle i-a îngrijorat pe părinții lui

Emil Rengle a povestit cu câteva luni în urmă, în podcastul Damian Drăghici că a avut o singură temere în copilărie. Frica de a nu fi acceptat așa cum este l-a făcut pe Emil să se exprime prin dans și vestimentație. Aceasta a recunoscut că era mereu copilul îmbrăcat ciudat și colorat, dar asta îi garanta atenția celor din jur.

Rengle a recunoscut că, la un moment, dorința exacerbată pentru atenție i-a făcut pe părinții lui să creadă că are nevoie de ajutor specializat. Aceștia au fost la un pas de a-l interna la un spital de nebuni. Întreg episodul a fost povestit chiar de către Emil, în podcastul lui Damian.

„Ce știu sigur este că voiam să fiu în centrul atenției. Voiam multă iubire și atenție. Asta știu și din poveștile părinților. Pe la vârsta de 6-7 ani mă găseau în camera, mă dadeam cu capul de podea. M-au dus la spitalul de nebuni. S-au speriat de ce copilul se lovește în cap. Doctorii le-au spus că <<vrea atenție, vrea să fie iubit. Nu-l mai aduceți aici că e foarte normal>>”, a declarat Emil Rengle în podcastul lui Damian Draghici.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro