Emil Cioran, lucidul prin excelență, care avea o minte cât zece. Un om care a citit atât de mult cât să nu muncească niciodată, cum spunea chiar el. Filosoful se naște la data de 8 aprilie 1911, dar este înregistrat ceva mai târziu, la data de 15 aprilie. Se plângea des că are în el o pasiune foarte mare pe care nu o poate consuma. Căuta mereu sensul profund al lucrurilor.
„Două lucruri care au contat enorm în viaţa mea:muzica şi mistica (deci extazul) – şi care se îndepărtează… Între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani, orgie a amândurora. Pasiunea pentru ele era legată de insomniile mele. Nervi incandescenţi, întinşi să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă. Toate au fost înlocuite de acreală, de zbucium, de scepticism şi de anxietate.” Scria în jurnalul său.
La puțin timp după aceea publică o carte controversată. Plină de un mare optimism vizionar. În anul 1936 publică o carte despre șansele României pe scena istoriei lumii. Propune „Schimbarea la față a lumii”, unde țara noastră ar putea fi una „cu destinul Franţei şi populaţia Chinei”. Avea o poftă de a cunoaște care-l chinuia. Simțea toate nereușitele vieții la un alt nivel. Luciditatea care caracteriza întreaga lui generație.
Adormirea simțurilor
Acest chin era adesea oprit cu ajutorul beției. Mircea Eliade îi propunea să încerce opium pentru calmarea crizelor sale. Cu toate acestea nu putem spune dacă este real. Cert este că tânărul Emil Cioran folosea destul de des narcotice. „Se lasă de fumat şi de cafea, dar, în momentele de disperare absolută, pentru că nu poate scrie «decât intoxicat de tutun»”. Marta Petreu
Erau momente când stările sale erau atât de profunde, încât simțea nevoia să apeleze chiar și la anumite leacuri băbești. Tot felul de remedii de natură homeopatică. De cele mai multe ori apela la calmante și somnifere. Profunzimea gândirii sale devine cu timpul o povară care-l torturează. Cu toate acestea în clipele de mai puțină excitație, reușea să se debaraseze. Erau momente când putea să aprecieze frumusețea drumului către înțelepciune.
„Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut. (…) Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”