Emi și Cuza au demonstrat că își pot depăși orice limită.

Cei doi prieteni au spus „da” celei mai mari aventuri din viața lor. Deși au plecat cu gândul de a se distra în „Asia Express”, băieții de la Noaptea Târziu au ajuns să joace marea finală. Echipa Noaptea Târziu a avut mulți fani, iar faptul că nu au câștigat i-a întristat pe mulți. În mediul online, fanii au acuzat emisiunea de favoritisme, iar Emi a vrut să fie cel care clarifică situația.

Finala „Asia Express” s-a jucat între cele mai puternice echipe

Ca de fiecare dată, finala „Asia Express” dă naștere la multe controverse. Emi și Cuza s-au aflat mereu printre preferații publicului și nu este de mirare că cei de acasă și-au dorit ca marele premiu să meargă la ei. Pe de altă parte, nimeni nu poate să conteste ambiția și competitivitatea echipe Petre.

Mihai și Elwira au ajuns mereu primii la Irina, au jucat cele mai multe amulete și au câștigat cele mai multe imunități.Încă de la început, mai în glumă, mai în serios, Emi și Cuza au spus că le-ar plăcea să joace finala cu Mihai și Elwira. Dorința lor a devenit realitate, iar cele două echipe au ajuns să se lupte pentru premiul de 30.000 de euro.

Ultima etapă din Ierusalim a fost extrem de dificilă, iar competiția a fost una tensionată. Cele două echipe au fost mereu cot la cot către punctul de întâlnire cu Irina, dar, ca de obicei, autostopul a jucat un rol foarte important.

Emi de la Noaptea Târziu a dat cărțile pe față. Concurentul a vorbit pentru prima dată despre favoritismele din „Asia Express”
Elle.ro

Emi și Cuza, defavorizați în fața Elwirei și a lui Mihai Petre?

Din păcate, Emi și Cuza nu au reușit să ajungă pe primul loc și să primească coroana de învingători. Chiar și în ultima clipă, cei doi au dar dovadă de fairplay și au demonstrat că știu să se bucure când alții câștigă.

Imediat după aflarea câștigătorului, fanii băieților de la Noaptea Târziu s-au activat. Aceaștia au început să creadă că Emi și Cuza au pierdut din cauză că Mihai a fost cel favorizat de producție. Întreaga situație a fost lămurită chiar de către prietenul lui Cuza.

„Nu mi s-a părut nimic suspect în acest concurs. Sunt la curent cu ce mai scrie unul sau altul pe Internet. E prima și ultima dată când răspund la această întrebare. Nu se poate vorbi despre favorizarea unei anume echipe dintre cele înscrise la start!”, a declarat Emi Noaptea Târziu pentru impact.ro.