Ema Uta a reușit să își surprindă fanii din mediul online. Blondina a făcut cunoscută cea mai mare motivație pe care o are în viața ei. Dacă mulți se așteptau ca răspunsul ei să aibă legătură cu relația pe care o are, nu a fost deloc așa. Ema a recunoscut la ce se gândește în fiecare zi, pentru a face față tuturor provocărilor.
Vrea să călătorească mult
Ema Uta a creat o sesiune de întrebări pe Instagram în care le-a răspuns urmăritorilor ei la toate curiozitățile. Blondina a împărtășit secrete legate de silueta ei, dar și de îngrijire. Ema nu s-a sfiit să răspundă uneia dintre cele mai îndrăznețe întrebări :”Cum te motivezi zilnic?”.Make-up artistul vedetelor a oferit un răspuns neașteptat. Aceasta a precizat că este mereu cu gândul la călătoriile pe care le poate face ca răsplată a muncii.
Astfel că, dacă gurile rele considerau că blondina vrea să fie răsfățată de Alex Bodi, aceasta ar fi o idee preconcepută. Ema muncește pentru a-și îndeplini fiecare vis, în mod special pentru cel legat de călătorii.
Inclusiv în perioada în care nu era cu milionarul și nici cu vreun alt iubit, Ema nu s-a dezis de hobby-ul ei. Vedeta a plecat singură în excursii în cele mai îndepărtate destinații. A bifat pe lista ei câteva dintre insulele exotice.
De altfel, Ema a călătorit fără vreo persoană apropiată tocmai până în Kenya din dorința unei experiențe aparte. Blondina s-a cazat la Giraffe Manor, unul dintre hotelurile renumite la nivel internațional. Acesta este celebru datorită unui punct de atracție mai puțin obișnuit. Turiștii au ocazia de a fi vizitați zilnic în curtea complexului de girafe. Simpaticele animale nu se sfiesc nici a-și introduce capetele prin ferestrele camerelor de cazare.
Ema Uta predă cursuri de make-up, activitate care îi aduce venituri uriașe. Iubita lui Alex Bodi are propriul penthouse, șofer și bolid de lux.