Reclamă

Elwira și Mihai Petre au format una dintre cele mai puternice echipe de pe „Drumul Împăraților”. Cei doi au făcut față fiecărei provocări și, drept dovadă, au ieșit învingători. Pe lângă faptul că a fost aventura vieții lor, fără doar și poate, a fost un test al relației și al anduranței.

Elwira și Mihai Petre au demonstrat că într-un cuplu, comunicarea contează cel mai mult. Cei doi au plecat în „Asia Express” cu gândul de a le face mândre pe fetele lor și au reușit. Așa cum era de așteptat, competiția nu a fost deloc ușoară, mai ales că s-a filmat pe timp de pandemie. Toate probele au fost grele, dar, împreună, Elwira și Mihai le-au îndeplinit.

Elwira Petre și Mihai au fost la un pas de divorț

Inevitabil, la fel ca și în cuplurile și celelalte sezoane, certurile nu au lipsit nici din sânul familiei Petre. Fie că se enervau că nu erau atenți, fie că nu au găsit cazare, Elwira și Mihai au ridicat de multe ori tonul unul la altul. Asta i-a făcut pe fani să se întrebe dacă nu, cumva, cei doi sunt pe cale să se despartă.

Întrebați de multe ori dacă sunt la un pas de divorț, Mihai și soția sa s-au amuzat de fiecare dată. Cei doi au spus, de nenumărate ori, că sunt mai uniți ca niciodată. Pe lângă faptul că le-a oferit marele premiu, „Asia Express” i-a unit mult mai mult pe soții Petre. Cei doi nu s-au simțit niciodată în pericol, din contră. Sunt mai puternici ca niciodată, iar asta a subliniat și Elwira.

„Sincer, nu! Am atât de mare încredere în căsnicia mea și în omul de lângă mine, încât nu am nevoie de teste. Au fost momente grele, dificile, însă „Asia Express mi-a dovedit încă o dată că suntem un cuplu foarte bine sudat și că avem foarte multă înțelegere unul față de celălalt.

În același timp, cu ocazia acestui show am avut și momente de reîndrăgostire, ca să spun așa. Eram doar noi doi, ca la începuturile relației, parcă îl redescopeream pe Mihai. Am avut parte de momente frumoase, dar și de momente grele. Important este să știi să gestionezi momentele mai puțin plăcute.”, a declarat Elwira Petre pentru Viva!


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro