Miliardarul american Elon Musk este acuzat de autoritățile germane că încearcă să influențeze alegerile federale din Germania, programate pentru luna februarie. O purtătoare de cuvânt a guvernului german a declarat că Musk folosește platforma X și un articol de opinie pentru a susține formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), informează Reuters.
„Într-adevăr, Elon Musk încearcă să influențeze alegerile federale,’ a spus purtătoarea de cuvânt. Ea a adăugat că Musk este în dreptul său să își exprime opinia, menționând că „la urma urmei, libertatea de opinie acoperă și cele mai mari prostii”.
Sprijinul lui Musk pentru AfD vine în contextul în care germanilor li se solicită să voteze la 23 februarie, după prăbușirea coaliției conduse de cancelarul Olaf Scholz. Într-un articol pentru ediția de duminică a ziarului Die Welt, Musk a afirmat că „Alternativa pentru Germania este ultima rază de speranță pentru această țară”.
Musk și-a motivat susținerea afirmând că AfD își va asuma poziții corecte în ceea ce privește redresarea economică, aprovizionarea energetică și controlul migrației. De asemenea, el a precizat că vede AfD angajată față de un așa-zis „realism politic”.
Într-o altă declarație controversată, Musk a scris despre lidera partidului AfD, Alice Weidel, care are o parteneră de același sex din Sri Lanka, spunând că acest lucru contrazice eticheta de extremă dreapta atribuită partidului: „Vouă vi se pare cineva ca Hitler?”.
Cu toate acestea, Jan Philipp Burgard, viitorul redactor-șef al Grupului Die Welt, nu este de acord cu miliardarul. El a scris că, deși diagnosticul lui Musk este corect, soluția propusă, respectiv sprijinirea AfD, este „greșită în mod fatal”. Opiniile celor doi au fost publicate în ziar, unul lângă altul.
În plus, articolul de opinie al lui Musk completează o postare anterioară de pe platforma X, unde a afirmat că „numai AfD poate salva Germania”, lăudând pozițiile formațiunii privind migrația, taxele și dereglementarea piețelor.