Ella este una dintre cele mai iubite concurente de la Puterea Dragpostei din sezonul 2. Ea a cucerit telespectatorii prin felul ei de-a fi, dar și prin frumusețea pe care o are bruneta. Aceasta s-a clasat de foarte multe ori în topul preferințelor telespectatorilor, câștigând de nenumărate ori premiul de la finalul fiecărei săptămâni.

Cu toate acestea, copilăria ei nu a fost cea mai fericită. S-a luptat cu greutăți încă de la vărste fragede. Mama ei și-a pierdut vederea în timpul adolescenței, iar tatăl acesteia era extrem de aspru cu ea din cauza religiei pe care o avea. Îi interzicea foarte multe lucruri și adesea o bătea dacă nu nu își respecta, într-un fel sau altul, religia.

”Mama mea a rămas oarbă de la 14 ani din cauza unui abces făcut la o măsea care avea să ajungă la creier. S-a intervenit chirurgical atunci la nivel cerebral, i s-au făcut nu mai puțin de patru operații pe creier, dar, din nefericire, fără rezultat! Trei dintre intervenți au fost OK, dar medicii au considerat că mai este necesară încă una, fiindcă mai existau urme de infecție în zona capului. Aceasta avea să fie însă un eșec, întrucât la operație, i-au fost atinși nervii optici și atunci mama și-a pierdut definitiv vederea” – a declarat Ella despre mama ei.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Ella a decis să își schimbe religia – ”Felul meu de a vedea lucrurile, de a mă comporta nu mai coincid cu principiile acelei biserici”

Tot ceea ce s-a întâmplat în viața ei până acum a determinat-o să realizeze faptul că nimic nu este pentru totdeauna și că, schimbarea religiei a însemnat pentru ea, se pare, cea mai bună decizie pe care putea să o ia.

”Orice s-a întâmplat în viața mea până acum, nu contează, îmi iubesc părinții mai mult decât orice pe lumea asta, ei mi-au dat viață și îi respect. Au fost poate divergențe, dar suntem oameni maturi și trecem peste tot, atunci când la mijloc există sentimente. Totuși, eu am făcut un lucru care mă rupe de trecut, pe care puțini îl știu. Am renunțat la religia mea, nu mai sunt pocăită. Felul meu de a vedea lucrurile, de a mă comporta nu mai coincid cu principiile acelei biserici. Nu aș avea voie să apar la TV, să mă îmbrac mai sumar, să vorbesc despre un băiat în public, așa cum am făcut cu Jador. Este strictețea mai mare. Însă, eu îl am pe Dumnezeu în suflet, nu contează că nu mă mai duc duminica la pastor, am credința mea, seriozitatea și bunătatea față de aproapele meu. Este tot ce contează”, mărturisește frumoasa concurentă.

Copilăria pe care a avut-o cu tatăl său nu a fot ușoară pentru fosta concurentă de la Puterea Dragostei.

”Am suferit mult, probabil de aceea, m-am deschis așa mult în fața bărbaților și am suferit, pentru că eu am nu am simțit dragostea de tată. A fost mai greu din pricina religiei (n.r. penticostală), am fost percepută mai diferit, în sensul că eu nu aveam voie să port pantaloni sau colanți și primeam bătăi dacă o făceam. Apoi, am ajuns la adolescență și aș fi dorit să discut problemele specifice vârstei, dar eu în loc de un sfat, primeam o palmă! Poate și acesta a fost motivul ca, la un moment dat, să mă decid să plec de acasă. Aveam 16 ani și multe semne ale violenței tatălui meu pe spate. Nu mai suportam”, a declarat Ella.