Reclamă

Ella de la Puterea Dragostei a fost invitată în cadrul emisiunii online, În Oglindă. Vedeta a vorbit sincer despre multe momente grele pe care le-a traversat în trecut. Până a ajunge să participe la Puterea Dragostei, bruneta s-a confruntat cu multe situații care au pus-o serios la încercare și care au marcat-o pe viață.

Ella l-a iubit sincer pe Jador

Odată ce a ajuns pe platourile de filmare de la Puterea Dragostei, ea s-a îndrăgostit de Jador. A văzut în el un real sprijin la vremea aceea, iar ea avea nevoie de un asemenea bărbat care să o susțină moral. Îi era foarte greu în competiție și simțea nevoia să stea cu cineva care avea experiență.

„Viața mea sună ca o dramă. Nu aș vrea să sune, dar parcă doar perna mea cred că știe câte lacrimi am vărsat, câte rugăciuni care nu au fost ascultate, câte strigăte către Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi cer să îmi dea putere să accept situația cu mama mea, să îmi dea putere să iubesc, deși este greu în perioada aceasta și să fiu iubită. Eram în aceeași casă și constrânsă de împrejurări el a fost să îmi placă, să îmi cadă cu tronc. M-am si bazat pe faptul că părinții lui provin din aceeași religie cu a părinților mei și am zis să încerc ceva.”, a declarat Ella, în emisiunea În Oglindă.

Îndrăgitul manelist a reușit să o cucerească pe frumoasa vedetă cu carisma sa, cu felul lui de a fi și fără să își dea seama, ea punea suflet într-o relație toxică. A avut sentimente puternice pentru el, dar nu a funcționat nimic. A vrut de mai multe ori să pună punct, dar ceva a oprit-o.

„Aveam nevoie de un om care să mă susțină moral, pentru că era foarte greu în competiția respectivă. Simțeam nevoia să fiu lângă cineva care are experiență. Cu carisma lui, cu prostimea lui cumva m-a cucerit. Și am fost implicată într-o relație toxică. Cred că la momentul respectiv l-am iubit, au fost ceva sentimente destul de puternice. De multe ori am vrut să pun punct, mă gândeam că nu este pentru mine. Ulterior citeam mesaje, mai vorbeam cu prieteni care ne cunoșteau și cumva parcă mă mai împingeau să mai trag, să-l mai ascult, să-l mai primesc, să mă vad cu el, deși rezultatul era același”, a mai zis vedeta.

 

 

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro