Reclamă
Reclamă

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a susțin astăzi proba de Matematică la Evaluarea Națională 2024, după ce marți au participat la proba la Limba și literatura română. Subiectele integrale și baremul vor fi publicate pe edu.ro și pe digi24.ro.

Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu au fost înscriși la Evaluarea Naţională, iar proba de Matematică are loc astăzi, joi, urmând ca vineri să se desfășoare proba de limba şi literatura maternă. Potrivit Ministerului Educaţiei, „conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”.

Accesul elevilor în centrele de examen este permis între orele 8:00 și 8:30. Aceștia trebuie să prezinte un act de identitate valid și să aibă instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru lucrările scrise, în timp ce desenele și schemele pot fi realizate cu un creion negru. Probele încep la ora 9:00, moment în care elevilor li se distribuie broșurile cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Durata de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute, cu posibilitatea extinderii timpului pentru elevii cu cerințe speciale, pe baza aprobării de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti.

Reclamă

Ministerul Educaţiei subliniază că este interzisă introducerea în sălile de examen a materialelor ajutătoare precum manuale, dicționare, notițe, cărți, ciorne, telefoane mobile sau orice dispozitive electronice. De asemenea, ghiozdanele, rucsacurile, sacoșele și alte obiecte similare trebuie lăsate în sălile de depozitare stabilite de comisie. Cei care refuză să respecte aceste reguli nu vor fi acceptați în examen. Probele sunt monitorizate audio-video.

Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00, iar contestațiile vor putea fi depuse pe 3 iulie între 16:00 și 19:00, și pe 4 iulie între 8:00 și 12:00. „Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori”, a mai arătat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie. Comunicarea rezultatelor se face în mod anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Media de admitere în clasa a IX-a la liceu se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale. Ministerul Educației pune la dispoziție linia TELVERDE 0800801100 pentru eventualele sesizări privind desfășurarea Evaluării Naționale, număr disponibil pe durata probelor scrise. Activitățile evaluării naționale se realizează prin platforma dedicată evaluării digitalizate, iar subiectele și baremul de corectare vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro