Reclamă

O vacanță la munte s-a transformat într-un coșmar pentru un grup de elevi din București. Au ajuns la spital, după ce li s-a servit mâncare pregătită în condiții care nu respectau normele de igienă. Părinții sunt acum revoltați și cer explicații.

28 de elevi din București au plecat spre Poiana Brașov cu promisiunea că vor avea parte de o tabără de ski. Iar prețul nu a fost deloc unul ieftin. Părinții au plătit 2.000 de lei pentru ca copiii lor să se distreze la munte.

Însă imediat ce au ajuns acolo, tinerii, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, au avut parte de cea mai neplăcută surpriză. Condițiile de cazare nu erau cele promise, iar mâncarea ce le-a fost servită i-a trimis direct la spital.

După doar 2 zile petrecute la pensiunea din Poiana Brașov, elevii au ajuns, unul câte unul, la spital. De vină ar fi fost apa cu care era preparată mâncarea, dar și alimentele de proastă calitate.

Vărsaturi până la deshidratare, glicemie foarte mică. Mi-au zis domnii doctori de acolo, i-au făcut nişte injecţii, perfuzii. Mi-am luat copilul în pătură şi am fugit cu el la Braşov., a povestit un părinte, arată Antena 3.

Proprietarul pensiunii a dispărut după ce elevii au ajuns la spital

După ce elevii au fost tratați la spital pentru problemele de sănătate căpătate în așa-zisa tabără, părinții au depus plângeri la Protecția Consumatorului. Inspectorii ANPC au ajuns la pensiunea în cauză, apoi l-au căutat pe proprietar. Se pare că acesta s-a făcut nevăzut.

Ba mai mult decât atât, lista cu nereguli nu s-a oprit doar la mâncare. Pensiunea nici măcar nu avea apă curentă, așa că se explică de ce părinții au acuzat că copiilor li s-a servit „apă din hazna”.

Erau probleme şi în blocul alimentar, erau probleme şi la cazare.(…)Igienico-sanitar nu existau condiţii pentru desfăşurarea activităţii. Era mizerie şi nu exista apă curentă, motiv pentru care clar vom dispune închiderea unităţii, dar să vină administratorul., au transmis DSP Brașov și ANPC.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro