Iubitul fostei politiciene a fost surprins în compania unei persoane destul de cunoscute.

Încă de când Elena Udrea se află în închisoare, bărbatul se ocupă de creșterea și îngrijirea fiicei sale. De asemenea, cu siguranță nu trece prin momente foarte bune, însă face tot posibilul pentru ,,a se ține pe picioare”. 

Fostul Ministru al Transporturilor Elena Udrea se află acum în închisoare. Are de ispășit o pedeapsă de șase ani, decizia Instanței în dosarul Gala Bute. În timp ce ea se află după gratii, Adrian Alexandrov parcă nu mai are deloc liniște. Bărbatul a fost surprins în compania Andreei Cosma. Femeia este fostă membră a Camerei Deputaților din Parlamentul României, după cum informează spynews.ro.

Iubitul Elenei Udrea surprins în cadrul unui restaurant

social media

Potrivit informațiilor sursei indicate mai sus, Adrian Alexandrov s-a întâlnit cu Andreea Cosma în cadrul unui restaurant. Nu, nu este vorba despre nimic ce ar putea să o îngrijoreze pe Elena Udrea. Cei doi au stat de vorbă preț de câteva minute, iar mai apoi femeia s-a întors la masă, unde era așteptată de un bărbat și de o femeie.

Cum a decurs revederea dintre Elena Udrea și fiica sa

De când se află în închisoare, Elena Udrea cu greu a reușit să își vadă fiica. Adrian Alexandrov a povestit în cadrul unei emisiuni televizate cum a decurs tot procesul.

,,M-am gândit că la un moment dat va fi nevoie să ajung și cu copilul acolo și va trebui să facem cam același lucru. Pe de altă parte, nu m-am așteptat ca în România să fie aceeași situație, în schimb am văzut că și aici, la primele mele întâlniri în detenția de la Ploiești, exista totuși același dispozitiv de protecție și iarăși am luat în calcul situația în care va trebui să vin să o vizitez cu copilul acolo.

social media

Am refuzat să o duc pe cea mică, vă imaginați că are 3 ani și 10 luni, după trei luni în care nu și-a văzut mama, să o pun în situația în care va trebui să vorbească cu ea printr-un geam. Nu! Am refuzat și bineînțeles și Elena a fost de acord. Însă săptămâna trecută am avut prima vizită în camera mama și copilul.

Adică a fost o întâlnire față în față între Elena și copilul ei și a fost mediul decent și OK în care această primă întâlnire după atâta timp ar fi trebuit să se desfășoare”, a spus Adrian Alexandrov la Antena 3.