Reclamă

Elena Udrea se află în închisoare de mai bine de jumătate de an, la Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou. Ea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Deși inițial i s-a spus fetiței sale, Eva Maria, că mama ei este plecată la muncă în Italia, ulterior familia a adus-o să își vadă mama. 

La începutul lunii august cele două s-au întâlnit, iar după acest eveniment, fostul ministru Elena Udrea a lansat critici dure la adresa conducerii penitenciarului. Ea s-a arătat revoltată de condițiile în care au loc vizitele mamă-copil. 

Penitenciarul Târgșor, lucrări de modernizare

Acum, la câteva luni de la sesizarea Elenei Udrea, Penitenciarul Târgșorul Nou a anunțat efectuarea mai multor modernizări în sectorul de vizită. Mai exact, s-a lucrat intens și la spațiul în care au loc vizitele între mamele deținute și copiii lor. 

Conform conducerii penitenciarului, lucrările s-au realizat în perioada august- noiembrie 2022.  

Potrivit unui comunicat de presă transmis de penitenciar, lucrările au fost realizate în perioada august-noiembrie. Așadar, toate spațiile existente în sector au fost igienizate, fiind zugrăvite și pereții reparați. Mobilierul a fost schimbat, atât cel folosit de deținuți, cât și de personalul penitenciarului. S-a construit un spațiu destinat vizitelor între mame și copii, adăugându-se jucării. De asemenea, spațiul a fost amenajat astfel încât vizita dintre mamă și copil să se apropie de mediul exterior. 

Elena Udrea, critici la adresa conducerii penitenciarului

Reamintim că la începutul lunii august, după o întâlnire pe care a avut-o cu Eva Maria, Elena Udrea a lansat critici dure despre condițiile în care a avut loc vizita. În primul rând, cele două s-au văzut pritr-un geam, fără să se poată atinge, fără să își poată lua mama în brațe.  

„Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are acelaşi regim de primire a vizitelor că un criminal în serie condamnat pe viaţă”, spunea Elena Udrea. 

Conform acesteia, au avut loc și manifestări dramatice din cauza acestor condiții. Copiii au început să urle și să lovească cu pumnii geamul care îi desparte de mamele lor.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro