Reclamă

În data de 10 iunie, soarta Elenei Udrea a fost decisă. Justiția din Bulgaria a hotărât ca fostul ministru să fie extrădat, iar în câteva zile va ajunge la Penitenciarul Târgșorul Nou de lângă Ploiești.  Aici are de executat o sentință de 6 ani, însă poate spera la o eliberare condiționată.

În doar câteva zile, Elena Udrea are trebui să ajungă în România. Fostul ministru va sta în spatele gratiilor 6 ani, însă după o perioadă poate spera la o eliberare condiționată. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, Elena Udrea ar putea să aplice pentru eliberarea condiționată după ce a ispășit patru ani din pedeapsă.

Mai mult, dacă fostul ministru va decide să muncească în închisoare, atunci eliberarea ar putea să vină chiar și mai devreme.

„În ipoteza în care vorbim de 6 ani de închisoare cu executare, ea va executa două treimi din pedeapsă. Deci undeva să spunem că la 4 ani ar putea să iasă condiționat. Sau chiar mai puțin de atât, pentru că mai sunt și zilele câștigate cu munca.

După 4 ani ar putea să aplice pentru eliberare condiționată. La eliberarea condiționată se ține cont de toate activitățile de acolo. În principal, la 4 ani de zile ar trebui să poată opta pentru eliberarea condiționată”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, potrivit WOWbiz.ro.

Elena Udrea, eliberată condiționat! Când poate spera fostul ministru că va părăsi închisoarea
Social media

Ce condiții va avea Elena Udrea în închisoare

În fața instanței din Bulgaria, Elena Udrea a criticat aspru condițiile de închisoare din România. Acum, cu câteva zile înainte ca fostul ministru să ajungă la Penitenciarul Târgșorul Nou, sindicatele angajaților din penitenciare au reacționat și i-au dat replica.

Prin intermediul unui comunicat aceștia au detaliat condițiile în care Elena Udrea își va petrece detenția. Astfel, după ce va ajunge la penitenciar, Elena Udrea va sta timp de 21 de zile în carantină. Mai apoi o să fie închisă alături de celelalte deținute. Aceasta va avea la dispoziție un spațiu de cel puțin 4 metri pătrați. Apă potabilă în permanență și apă caldă cu program.

De asemenea, va putea face, în fiecare zi, plimbări în aer liber timp de două ore sau chiar de trei ore. Acesta va primi articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură și pernă), conform normativului existent. Mai mult, dacă Elena Udrea o să fie încadrată în categoria persoanelor care necesită protecție va fi închisă singură, fie alături de femei care au comis fapte asemănătoare și ar fi păzită de mai mulți polițiști de penitenciar.

„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că Elena Udrea va beneficia, în închisoare, de condiții mult mai bune decât beneficiază bătrânii din azile. Sau copii din orfelinate și bolnavii din spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății. Categorii sociale care decontează, în prezent, milioanele de euro furate de fostul politician.”, se arată în comunicatul transmis.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro