Reclamă

Pe data de 6 octombrie, Ionela Prodan și-ar fi aniversat ziua de naștere. Au trecut patru ani de când regretata interpretă de muzică populară și-a pierdut viața, după ce a luptat cu o boală nemiloasă. În urmă cu o zi, Anamaria Prodan a avut loc parastasul mamei sale. Impresara a surprins pe toată lumea cu ținuta, dar și cu meniul ales. 

Elena Merișoreanu, prezentă la parastasul Ionelei Prodan

Printre cei care s-au gândit la sufletul regretatei artiste, s-a numărat și Elena Merișoreanu. Aceasta a cântat una dintre cele mai cunoscute melodii ale Ionelei Prodan.

Este vorba despre cântecul „Din bucata mea de pâine”. Doar că, la un moment dat, artista a încurcat versurile. Imediat după ce a realizat acest lucru, a reluat versul, astfel încât cei prezenți să nu observe gafa.

@news.from.romania ?‍??‍??‍?#5pasidebine #misiuneatiktok #fyp #viral ♬ sunet original – News.from.Romania

( CITEȘTE ȘI: Ionela Prodan a avertizat-o pe Anamaria în privința lui Reghecampf. Ce i-a spus regretata artistă fiicei sale VIDEO

Lângă Elena Merișoreanu, se afla Anamaria Prodan, care nu poate uita nici acum durerea provocată de trecerea în lumea celor drepți a mamei sale. S-au scurs patru ani de când Ionela Prodan s-a stins din viață, dar evenimentul nefericit reprezintă și acum un moment dureros.

Probabil v-ați fi așteptat ca impresara să îmbrace haine închise la culoare la parastas. Lucrurile au stat complet diferit. Anamaria Prodan a venit îmbrăcată într-un costum verde, încercând în acest fel să respecte una dintre dorințele mamei sale.

Se pare că regretata interpretă de muzică populară i-ar fi spus în ultimele clipe de viață fiicei sale să nu îmbrace haine cernite nici măcar la înmormântare, și cu atât mai puțin la parastas.

Întregul moment a fost extrem de emoționant atât pentru colegii de breaslă ai regretatei artiste, dar și pentru Anamaria Prodan și fiica sa, Sarah, prezentă și ea la parastas.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro