Elena Lasconi critică dur decizia CCR: „A călcat în picioare democrația”

Data actualizării: 06/12/2024

Elena Lasconi, candidată din partea USR la alegerile prezidențiale, a criticat ferm decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, susținând că statul român a „călcat în picioare democrația”. Într-o declarație transmisă publicului, Lasconi a subliniat că ar fi trebuit să „mergem mai departe cu votul” și a calificat hotărârea CCR drept „ilegală, imorală” și una care „zdrobește esența democrației”.

Lasconi, care a reușit să ajungă în turul doi al alegerilor, și-a exprimat dezacordul cu privire la modul în care s-a desfășurat acest proces. „Este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația. Dumnezeu, adevărul, poporul român și legea vor prevala. Nu e vorba despre mine. Se prăbușește economia, distrugeți democrația, duceți țara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul, să respectăm dorința poporului român”, a declarat aceasta.

Elena Lasconi și-a continuat ofensiva, adăugând că „președinții nu se numesc prin negocieri de culise” și și-a exprimat convingerea de a câștiga alegerile prezidențiale în eventualitatea reluării lor. „Știu că aș fi câștigat și voi câștiga pentru că poporul român știe că voi lupta pentru el, că îl voi uni pentru o Românie mai bună. Condamn cu tărie ce s-a întâmplat astăzi. Au distrus tot ce s-a realizat cu greu în ultimii 35 de ani, decizia CCR este ilegală, imorală și zdrobește esența democrației – votul”, a adăugat candidatul USR.


În final, Lasconi a făcut referire la influențele externe care ar afecta scena politică din România, menționând despre „propaganda rusească” și riscurile implicate. „O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin. Am văzut cum Putin râde în felul în care puterea politică a gestionat alegerile. Nu ne permitem să devenim bătaia de joc a dictatorului. Felul în care propaganda rusească s-a răspândit în țară e o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Trebuie să ne ocupăm după ce organizăm alegeri libere și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem”, a conchis ea.

Citește și:

Aceste afirmații vin într-un context politic tensionat, evidențiind o întoarcere potențială spre o dezbatere de amploare privind legalitatea și moralitatea anulării rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale de către CCR.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨