Cântăreața este una dintre cele mai iubite și apreciate artiste de la noi din țară. Elena Gheorghe se bucură de o căsnicie frumoasă alături de soțul ei, Cornel Ene. Recent, vedeta a făcut destăinuiri despre cum reușește să își facă timp atât pentru carieră, cât și pentru familie, mai ales că este soție și mamă.
Căsnicie de succes
Elena Gheorghe a mărturisit că deși timpul îi este limitat, ea și soțul ei găsesc întotdeauna o soluție pentru a petrece câteva momente împreună. Frumoasa vedetă a ținut să menționeze că partenerul său de viață reușește de fiecare dată să îi acorde atenția de care are nevoie o femeie.
„Chiar dacă timpul, câteodată, ne presează și parcă simțim, cel puțin în ultimele două luni am fost foarte presați de tot ceea ce înseamnă Sala Palatului, evenimente, profesional, întotdeauna a știut să-mi acorde atenția de care eu am nevoie. Atenție de care fiecare om are, până la urmă, nevoie”, a declarat Elena Gheorghe.
Artista se bucură de o familie împlinită
Cântăreața și Cornel Ene au fost foarte buni prieteni înainte de a forma un cuplu. Acest lucru nu a adus decât beneficii în relația lor. Elena Gheorghe este de părere că numai așa o căsnicie poate fi solidă și va rezista în timp.
„Dacă am simțit că el este foarte obosit sau el este foarte stresat cu un anumit lucru, am făcut eu pasul către el. Știi cum e, când nu poate unul, poate celălalt.
Eu zic că a contat enorm că înainte am avut o relație de prietenie. Întotdeauna am privit relațiile solide și relațiile care au rezistat în timp, în primul rând, bazate pe o prietenie”, a mai adăugat vedeta.
Artista duce o viață la care puțin reușesc să viseze. Elena Gheorghe trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei. Ei sunt de nedespărțit indiferent de greutățile care apar în cale.