După aproape șase luni grele, competiția „Survivor România” 2022 a ajuns la sfârșit.

Marea finală s-a jucat între Alex Delea și Elena Chiriac. După voturile publicului cel care a reușit să pună mâna pe premiul de 100.000 de euro a fost Alex Delea. Însă, nici Elena Chiriac nu a aplecat acasă cu mâna goală, ci a încasat o sumă frumoasă de la Pro TV.

Elena Chiriac a rezistat exemplar în cadrul competiției din Dominicană. Aceasta a reușit să se țină pe poziții până în marea finală. Drumul a fost unul greu, dar în același timp și frumos. Tânăra a avut o șansă să pună mâna pe premiul de 100.000 de euro, însă publicul a avut alte planuri. Cu toate acestea, Elena Chiriac s-a întors acasă cu aproape jumătate din valoarea premiului cel mare.

Mai exact, potrivit informațiilor apărute, Elena Chiriac ar fi primit de la Pro Tv câte 2.000 de euro pentru fiecare săptămână în care a rezistat în jungla din Dominicană. Astfel, după 20 de săptămâni petrecute în concurs, Elena Chiriac a plecat acasă cu 40.000 de euro.

Elena Chiriac a ratat marele premiu de la „Survivor”, dar se întoarce acasă cu buzunarele pline. Câți bani a încasat de la Pro Tv
Instagram

„A câștigat cel mai potrivit om”

Cu ochii în lacrimi, după ce a aflat că nu a câștigat „Survivor România”, Elena Chirac a făcut primele declarații. Aceasta s-a arătat mulțumită și mândră de tot parcursul său în cadrul competiției și împăcată cu rezultatul final.

Mai mult, Elena Chiriac a mărturisit că Alex Dela era cel mai potrivit om pentru a ajunge în postura de câștigător și se bucură mult pentru el.

„Domnul Dan, mă gândesc că viața îmi pregătește altceva. Mi-am dorit atât de mult să câștig și se pare că e încă un locul doi pentru mine. Dar vă spun din toată inima că, dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut aici, a câștigat cel mai potrivit om. Vă spun din tot sufletul meu!”, a declarat Elena Chiriac.