Se pregătesc pentru cel mai frumos moment din viața lor. În anul care abia a trecut, mai multe personalități au devenit mame și trăiesc cel mai frumos sentiment din lume. Fericirea le bate la ușă și se pregătesc să își țină beblușii în brațe, acum, în anul 2022.
Anul 2022 vine cu vești bune. Mai multe vedete din showbiz se pregătesc să devină mame. Indiferent dacă este pentru prima dată, sau nu, așteaptă cu nerăbdare momentul când vor da naștere unor ființe minunate.
Ele sunt vedele care se pregătesc să nască, în anul 2022
Anca Ciota – prezentatoarea meteo și Phelipe, soțul ei, vor deveni pentru prima dată părinți, în doar câteva luni.
„Bebelușul se va naște în mai 2022. Avem emoții pe care nu le putem descrie în cuvinte! Am emoții doar când scriu aceste cuvinte și mă pregătesc să apăs butonul care dezvăluie această veste. Semnat: Viitorii mami și tati.”, a scris Anca Ciota pe Instagram
Like Creața se pregătește să devină mămică, pentru a doua oară. În luna martie a anului trecut, a devenit mamă pentru prima oară. Acum este însărcinată în câteva luni, iar în câteva luni va naște pentru a doua oară.
„Și anul acesta am primit mai devreme cadoul de ziua mea. O să mai avem un bebe!”, a scris vloggerița în mediul online
Alina Maria Binder și soțul ei Nicolae – fostul principe și nepotul regelui Mihai I vor deveni părinți, pentru a doua oară. Mai au o fetiță care s-a născut în anul 2020, iar în primăvara acestui an, vor deveni din nou părinți.
„De multe ori, chiar și în perioadele dificile se întâmplă minuni. Pentru mine și Alina-Maria de Roumanie minunea este un nou membru al familiei. Ne bucurăm că Bunul Dumnezeu, după Maria-Alexandra, ne îngăduie încă unul din neprețuitele miracole ale vieții.” a scris fostul principe Nicolae al României, pe pagina sa de Facebook