Reclamă

Câștigă o căruță de bani, își pot permite orice, însă preferă să conducă mașini obișnuite, ca ale celor de rând. Deși au mari averi, ba chiar sunt miliardari, aceste vedete nu se ruinează să conducă mașini ieftine. Uimitor este faptul că acestea costă mai puțin decât ale oamenilor obișnuiți.

Este vorba despre vedetele din occident. Printre acestea se numără staruri sau oameni de afacere din America. S-ar putea să descoperi că una dintre mașinile lor, este chiar ca a ta. Hai să vedem cine sunt și ce autoturisme conduc.

Ce mașină conduce Cameron Diaz

În acest top se află Cameron Diaz care chiar dacă se numără printre cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood, nu se sfiește să conducă o Toyota Prius. Starul își apreciază mașină pentru că este mai prietenoasă cu mediul, față de celelalte

Justin Timberlake conduce o mașină ieftină

Pe locul doi în top se află Justin Timberlake. Acesta este fără doar și poate unul dintre cei mai faimoși cântăreți din lume, însă gustul său în materie de mașini nu pare să fie deloc luxos. Acesta are un Volkswagen Jetta pe care îl conduce cu maaare mândrie!

 Ele sunt vedetele care conduc mașini super ieftine. Cu siguranță nu știai asta despre ele
Colaj Substantial

Britney Spears nu se rușinează cu „bolidul” ei

Deși nu putem spune că este o mașină atât de ieftină, totuși la câștigurile sale, cântăreața americană ar fi putut să aibă un bolid de lux. Blondina conduce un BMW Mini Cooper de care s-a dovedit a fi foarte mândră și atașată. Dacă ar vedea-o vedetele de la noi conducând o astfel de mașină, cu siguranță s-ar minuna. De ce spunem asta? Uită-te numai ce podoabă pe 4 roți conduce Adelina Pestrițu, Loredana Chivu sau Dorian Popa.

Bruno Mars conduce o mașină veche

Bruno Mars, faimosul cântăreț conduce un Cadillac Allante din 1995 de culoare neagră. Este chiar mașina care a apărut în videoclipul uneia dintre piesele sale. Cântărețul și-a cumpărat-o după plimba plimbare, întrucât s-a îndrăgostit de ea.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro