„Sunt celebru, scoate-mă de aici!” se îndreaptă într-un ritm alert spre încoronarea regelui sau a reginei junglei.

Așa cum era de așteptat, „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” se apropie de mare finală. Concurenții simt presiunea mai mult ca niciodată, iar săptămâna viitoare se vor lupta pentru locurile din semifinale. Probele nu vor deloc ușoare, iar strategia fiecăruia dintre ei trebuie să fie una salvatoare.

Anisia, Sali, Radu, Cristi și Giani vor juca săptămâna viitoare unele dintre cele mai importante meciuri pentru ei. Cei cinci tocmai ce au fost evacuați din fostele tabere, iar asta pentru uraganul Fiona a făcut prăpăd. Concurenții de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor merge în recunoaștere, însă nimic nu mai este la fel ca înainte. Echipa a fost pe fază și i-a evacuat înainte ca Fiona să lovească la 22 de kilometri de ei.

Producția s-a montat foarte repede, iar concurenții au fost mutați imediat în alt loc unde să poată dormi. Probele de săptămâna viitoare vor pe viață și pe moarte, iar asta pentru că ele vor dicta locuri în semifinală. Anisia, Giani, Radu, Sali și Cristi vor fi supuși unei probe care necesită concentrare maximă. Suspendați pe o platformă, cei cinci vor trebui să nimerească cu mingi de golf niște coșuri.

Ei sunt semifinaliștii de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” Cine are cele mai mari șanse că câștige
Social media

„Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, cu un pas în finală

În urma acestei probe, cei care își vor garanta locul către semifinalele „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” sunt Anisia, Radu și Sali. Surprinzător sau nu, ultimul bilet către semifinale se joacă între Cristi și Giani, așa cum și-a dorit „Mitruț viclean” mereu.

După ce a asistat la măturarea junglei de către uraganul Catrina, Cristi Mitrea și-a schimbat total concepția despre concurs și despre viață. Dintr-o dată, nu mai este la fel de înverșunat să câștige, ci alege să piardă în fața lui Giani. Chiar dacă nu verbalizează asta, gesturile lui la o probă eliminatorie asta au dat de înțeles.

Imediat după ce s-a întors învingător în tabară, Giani Kiriță a fost primit cu mare bucurie de către colegii lui.

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.