Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că o anumită categorie de români va primi bani gratis de la stat. Este vorba despre mai multe ajutoare din partea guvernului pentru românii aflați într-o situație dificilă din punct de vedere financiar.
Se dau bani de la stat pentru acești români
Așadar, românii care au probleme cu plata facturilor la energie, de exemplu, vor fi ajutați de către stat. Guvernul are la dispoziție suma de un miliard de euro pentru a ajuta românii în acest context timp de un an de zile. Aceste fonduri provin din fonduri europene.
„Trebuie să vă spun că acești bani sunt disponibili în cadrul politicii de coeziune, respectiv din banii pe care nu îi putem consuma până la finele anului 2023. Iar acest miliard de euro destinat sărăciei energetice face parte din pachetul de măsuri pe care Comisia Europeană l-a propus pentru modificare și adăugare la regulamentul mecanismului de redresare și reziliență”, a declarat Marcel Boloș, la Antena 3.
Așadar, potrivit oficialului, coaliția de guvernare urmează să ia o decizie cu privire la utilizarea acestor bani. De asemenea, oficialul a precizat că există un termen pentru a fi pus în aplicare acest ajutor, însă perioada va fi stabilita la nivelul coaliției de guvernare.
Care sunt condițiile pentru primirea ajutorului
„După cum știți noi mai administrăm și voucherele sociale pe care le avem pentru produsele alimentare și tot din fonduri europene. Deci există premisele necesare pentru ca aceste vouchere, dacă se va decide astfel, să fie acordate românilor”, a spus oficialul din Guvern.
Ministrul a explicat și care sunt condițiile pentru a primi acest ajutor din partea statului. Așadar, trebuie să existe consumuri rezonabile, reduse de energie electrică pentru fiecare gospodărie în parte. Persoanele care vor fi ajutate trebuie să aibă un venit sub 1.500 de lei pe membru de familie.
Câte milioane de români ar putea fi ajutați
Până în prezent, a explicat oficialul din Guvernul Ciucă, există 2.414.000 de beneficiari. Este posibil, spune ministrul, ca limita de venit de 1.500 de lei să fie crescută la 2.000 de lei. Adică dacă venitul unei familii este de sub 2.000 de lei, atunci aceasta va fi ajutată pentru a-și achita facturile la energie.
„Dacă discutăm de noul plafon, ar putea fi în jur de patru milioane de beneficiari, sau poate chiar între patru și cinci milioane de beneficiari am putea avea. Dar subliniez că acestea sunt simulări care se fac în momentul de față și cred că într-un timp rezonabil vom anunța detaliile în ceea ce privește atât plafonul de venit cât și cuantumul acestui ajutor care se va decide la nivel de coaliție”, a mai completat Marcel Boloș.