În curând, Pro Tv va aduce pe micile ecrane un nou sezon al show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. În acest an prezentatorii emisiunii sunt Cabral și Adela Popescu, iar cei doi deja au plecat în Republica Dominicană. Acestora li s-au alăturat și o serie de vedete, care vor face cunoștință cu toate provocările junglei. Cine sunt concurenții acestui sezon?
Filmările pentru noul sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici” deja au început. Concurenții au ajuns în jungla din Dominicană și se pregătesc să facă fața tuturor provocărilor. Deși Pro Tv încă nu a anunțat oficial cine sunt concurenții acestui sezon, câteva din numele vedetelor au ajuns în spațul public.
Se pare că printre cei care au acceptat provocarea se numără: Giani Kiriță, Mara Bănică, Lidia Bubble, Răzvan Botezatu, Alex Bogdan și Paul Diaconescu, potrivit click.ro. Acestora li se vor alătura și alte nume celebre, iar lista completă o să fie făcută publică în curând.
„Sunt celebru, scote-mă de aici” sezonul 2
Noul sezon al emisiunii de la Pro Tv se anunță unul mai incitant și mai dur ca primul. Concurenții vor trebui să supraviețuiască în junglă cu resurse limitate și să treacă peste numeroase probe dificile. Vedetele vor dormi în natură, fără mâncare, izolate și vor avea de executat probe ce le vor testa limitele din plin.
„«Sunt celebru, scoate-mă de aici» este un produs de televiziune extrem de complex. În acest an revine cu o mulțime de surprize, atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenți. Sunt foarte bucuros să anunț debutul producției și extrem de mândru de echipa care va face ca acest sezon să devină o adevărată adicție pentru cei de acasă!”, a declarat Amir Mor Hason, Production Director Pro Tv.
Primul sezon al emisiunii de la Pro Tv a fost prezentat de către Cabral și Mihai Bobonete. Printre concurenți s-au numărat: Cătălin Moroșanu, Dorian Popa, Ruby, Gina Pistol, Luminița Nicolescu, Andreea Moldovan, Vladimir Drăghia, Alina Plugaru, Elena Merișoreanu, Gabi Jugaru, Mihai Trăistariu, Pacha Man și Elena Lasconi. Cel care a rezistat cel mai bine și a reușit să devină regele junglei a fost atunci Cătălin Moroșanu. Sportivul a reușit să câștige competiția și a fost foarte mândru de el