Reclamă

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, aduce în atenție problema finanțării campaniei electorale a lui Mircea Geoană, afirmând că este „aproape imposibil” pentru un independent să colecteze suma necesară de cel puțin 20 milioane lei. Aparentă lipsă de transparență în finanțarea campaniei lui Geoană este considerată de Pricopie un semnal alarmant, el menționând că, până la urmă, Geoană poate fi văzut drept „candidatul finanțatorilor, nu candidatul românilor”.

Într-un interviu pentru Aktual24, Remus Pricopie a declarat: „Întrebarea ar trebui adresată lui Mircea Geoană. Numai dumnealui ne poate spune cum a reușit să acopere cheltuielile de până acum legate de campania electorală”. De asemenea, rectorul a subliniat dreptul alegătorilor de a cunoaște originea finanțării unui politician, menționând existența precedentelor de finanțări „dubioase”, înregistrate video în trecut în cazul lui Geoană.

Mișcarea „România Renaște”, sprijinitorii oficiali ai candidaturii lui Mircea Geoană, a răspuns acuzațiilor printr-un comunicat pentru Digi24, afirmând că toate fondurile utilizate pentru această campanie provin „exclusiv din donații și sponsorizări”, având garanția că „nu provin din bani publici”. Mișcarea precizează că sponsorizările nu au nicio legătură cu organizații mafiote sau afaceri suspecte.

Prin intermediul acestui comunicat, „România Renaște” reiterează că finanțarea campaniei respectă toate reglementările legale, având la bază fonduri donate voluntar de cetățeni.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro