Reclamă
Reclamă

Selecţionerul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el şi jucătorii primei reprezentative nu au altă posibilitate în afara calificării în optimile Campionatului European EURO 2024, informează news.ro.

„Suntem în faţa unui moment istoric pentru echipa naţională, un moment special, în faţa celui mai frumos moment al carierelor noastre. Şi suntem pregătiţi să primim acest moment cu bucurie, cu entuziasm, cu echilibru, dar şi cu o foarte mare responsabilitate. Această echipă are deja o identitate. Dar după calificare cred că unul dintre cele mai mari câştiguri îl reprezintă faptul că ne-am regăsit spiritul. Ne-am regăsit spiritul şi ne-am recâştigat demnitatea. Sunt lucruri pe care nu mai avem voie să le pierdem”, a spus Iordănescu.

Din punctul său de vedere, Slovacia reprezintă una dintre cele mai bine organizate echipe de la acest turneu final. „Nu avem altă posibilitate, alt scenariu, noi nu vedem decât calificarea. Meciul cu Belgia a fost cel mai solicitant din toate punctele de vedere de când sunt eu la echipa naţională. Am încredere mare în echipă, în resursele noastre, în tot ce am construit în aceşti doi ani şi jumătate. Jucăm pentru calificare. Da, ne dorim locul 1. Odată cu câştigarea grupei ai anumite avantaje. Dar cel mai important este să mergem mai departe. Îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul, ca echipa naţională să reprezinte un exemplu definit pentru tineri”, a adăugat selecţionerul.

Reclamă

În ceea ce îl priveşte, Iordănescu a spus că şi-ar dori continuitatea la echipa naţională: „Normal că îmi doresc continuitatea, sunt condiţii bune, fericite. E altceva când ştii că ai avut un parcurs bun”.

Meciul României cu Slovacia este programat miercuri, la ora 19.00. De la aceeaşi oră se va disputa celălalt meci din grupă, Ucraina – Belgia, la Stuttgart.

Toate echipele din grupa E de la Euro au câte trei puncte în clasament, fiind departajate de golaveraj. România este lider, urmată de Belgia, Slovacia şi Ucraina.

În optimile de finală de la EURO 2024 se califică primele două clasate, plus cele mai bune patru echipe de pe locul trei în cele şase grupe.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro