Reclamă
Reclamă

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj important pentru suporteri înainte de debutul României la Euro 2024.

„Avem nevoie de voi, suporteri români, în număr cât mai mare și cât mai energici. Au fost multe momente triste pentru echipa națională în ultimii 8 ani. Eu sunt pregătit să îmi prezint regretele în fața voastră pentru toți acești ani dacă e nevoie. Dar să nu uităm că echipa de acum, acești băieți, această generație specială, a pus și pune în luptă tot ce are mai bun. În frunte cu inima ei”, a afirmat Edi Iordănescu.

Selecționerul a reamintit fanilor că echipa națională a pornit „de pe primul loc în calificări și neînvinși” și a subliniat importanța sprijinului suporterilor, mai ales în momentele dificile.

Reclamă

„Și să nu uităm că suntem la EURO de pe primul loc în calificări și neînvinși. Așadar, acești băieți merită cu adevărat suport și încredere. Avem în față o sărbătoare a fotbalului pentru care suntem pregătiți să dăm totul și să luăm înapoi cât mai mult!! Pentru noi și pentru voi!! Dar vă și rog ceva! Să nu uităm că echipa are nevoie de voi mai mult ca oricând tocmai atunci când lucrurile nu merg. Când pare că suntem la capătul puterilor, avem nevoie de voi să interveniți știind că un simplu strigăt pentru România ne dă o putere imensă. Ca să continuăm lupta și să o întoarcem în favoarea noastră. Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând. Naționala + Suporterii Români = o singură inimă”, a scris selecționerul pe Facebook.

România își va începe parcursul la Euro 2024 luni, 17 iunie, cu un meci împotriva Ucrainei, care va avea loc la Munchen, începând cu ora 16.00.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro